Rusia anunța miercuri că a deschis focul asupra navei militare britanice pe care a acuzat-o că a intrat în apele sale teritoriale din Marea Neagră, acuzații respinse de Londra.
Documentele clasificate conțin detalii despre armata britanică și despre distrugătorul HMS, concret despre posibila reacție pe care ar putea să o aibă Rusia dacă nava militară va traversa apele teritoriale ale Ucrainei, de-a lungul coastei Crimeei.
Alte informații vizează planurile privind o posibilă prezență militară a armatei Regatului Unit în Afganistan după retragerea americanilor și sfârșitul operațiunii militare NATO din regiune, retragere care ar urma să se încheie la 11 septembrie.
Guvernul de la Londra a transmis că a fost deschisă o anchetă cu privire la aceste documente, iar un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării a precizat că un angajat ar fi raportat pierderea unor documente sensibile. ”Ar fi nepotrivit să fac alte comentarii”, a adăugat el, citat de Hotnews.
Documentele, în total 50 de pagini, au fost găsite ude, aruncate în spatele unei stații de autobuz din Kent, în dimineața zilei de marți. O persoană care a dorit să își păstreze anonimatul a contactat redacția BBC în momentul în care și-a dat seama că are de-a face cu documente ”sensibile”.
Redacția BBC consideră că documentele, care includ schimburi de emailuri și prezentări PowerPoint, provin de la biroul unui oficial din ministerul Apărării.
Documentele se referă la distrugătorul flotei regale de tip 45, HMS Defender. Misiunea din Marea Neagră descrisă de Ministerul Apărării drept ”traversarea inofensivă a apelor teritoriale ale Ucrainei”, cu armamentul de la bord acoperit și elicopterele trase în hangar a fost derulată în cunoștință de cauză, britanicii anticipând o reacție agresivă din partea Rusiei, se arată în documente.