În cea de-a treia zi a armistițiului Israel-Hamas, alt grup de ostatici a fost eliberat din Fâșia Gaza, unde fuseseră reținuți timp de 50 de zile. Printre aceștia s-au numărat și două persoane care au și cetățenie română.
Două persoane cu cetățenie română, eliberate de Hamas. Câți români se mai află ostatici în Gaza
Două persoane cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, cu domiciliul în Statul Israel, au fost eliberate din Fâşia Gaza, a informat duminică Ministerul Afacerilor Externe.
„MAE informează că duminică, 26 noiembrie 2023, două persoane cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, cu domiciliul în Statul Israel, au fost eliberate", a transmis MAE, într-un comunicat de presă, potrivit Agerpres.
Conform observatornews.ro, ar fi vorba de o femeie și fiica acesteia.
Citește și: Încă 13 ostatici israelieni se așteaptă să fie eliberați, în a doua zi de schimburi
Astfel, în prezent, patru persoane cu dublă cetăţenie, israeliană şi română, se mai află ostatice în Fâşia Gaza.
„Ministerul Afacerilor Externe salută eforturile diplomatice ale SUA, Statului Qatar şi Republicii Arabe Egipt pentru eliberarea ostaticilor din Fâşia Gaza. Ambasada României la Tel Aviv şi Consulatul General al României la Haifa menţin contactul cu autorităţile israeliene", se mai arată în comunicat.
Cu aproape o oră înainte de miezul nopţii, alţi 13 ostatici israelieni şi-au recăpătat liibertatea. De libertate se bucură şi patru cetăţeni de origine thailandeză.
Citește și: A început eliberarea ostaticilor din mâinile Hamas. 24 de civili părăsesc Fâșia Gaza
Militanţii Hamas i-au predat pe cei 17 voluntarilor de la Crucea Roşie. Ajunşi în Israel, ostaticii au fost supuşi unui scurt control medical şi au fost trimişi la trei mari spitale din ţară, unde îi aşteptau rudele.
Israelul a eliberat, la rândul său, alţi 39 de deţinuţi palestinieni, printre care şi şase femei, care au ajuns în Cisiordania.
Primul grup de prizonieri luați de Hamas, după atacul sângeros din 7 octombrie, a fost pus în libertate, vineri. A fost vorba de 24 de ostatici, dintre care 13 erau cetățeni israelieni.