Unul dintre emisarii speciali ai României, Dragoș Sprînceană, a explicat ce rol ocupă el în relația cu SUA.
Sprânceană a avut însă poziții contradictorii, legate de războiul din Ucraina, dar și în privinţa a ceea ce va face exact, pentru îmbunătătirea dialogului cu Administratia Trump.
El a afirmat în mod fals că președintele francez Emmanuel Macron vrea continuarea războiului din Ucraina și că administrația americană ar trebui să „ignore un pic mesajele României, pro-Ucraina și pro-Franța”, deoarece România are un președinte interimar, „care nu va mai conta într-o lună și jumătate”.
Emisarul României pe lângă Trump, atac la Macron. „Mesajele lui Bolojan trebuie ignorate”
„Nu sunt un emisar al domnului Ciolacu, ci al României. Domnul Ciolacu reprezintă funcția de premier al României și eu trebuie să ajut România, indirect”, a spus el la Digi24. El a avut însă, în privința războiului din Ucraina o poziție contrară față de cea a Bucureștiului.
„Nu sunt un fan al președintelui Macron și cred că 99% dintre republicanii din Statele Unite nu sunt. Nu înseamnă că domnul Macron reprezintă Uniunea Europeană. Eu consider că valorile Uniunii Europene sunt complet diferite de a ceea ce încearcă domnul Macron să facă acum.
Statele Unite își doresc foarte mult oprirea războiului din Ucraina. Domnul Macron își dorește continuarea acestui război din Ucraina”, a spus el. Este însă o afirmație falsă. Macron – și Uniunea Europeană, de altfel – sprijină Ucraina în fața agresiunii Rusiei și cer negocieri de pace care să fie echitabile pentru Kiev.
Citeşte şi: Marcel Ciolacu râde de George Simion. "Ești rezerva lui Călin Georgescu"
„Atâta vreme cât România se aliniază cu cu aceste direcții, să zic așa, prin anumite declarații ale unora, Statele Unite nu o să fie încântate. Ne dorim cu toții ca 2000 de persoane în Ucraina să nu mai moară săptămânal. România ar trebui să își dorească același lucru.
Ne dorim cu toții ca războiul să se termine, să redăm prosperitate economică la nivel atât european, cât și global și în Statele Unite. România ar trebui să își dorească același lucru. Atâta vreme cât războiul continuă, România nu o să fie bine economic”, a continuat Sprînceană.
Când i s-a atras atenția că poziția sa este diferită de cea statului român în ceea ce privește Ucraina, omul de afaceri a spus: „Eu l-am întrebat personal pe domnul Ciolacu și mi-a spus opusul la ce spuneți dumneavoastră acum, din partea dumnealui și biroului dumnealui”.
Citeşte şi: Guvernul Ciolacu pune presiune pe PNRR: Evaluare strictă pentru progresul României
„Domnul Marcel Ciolacu de asta m-a și sunat personal, fiindcă își dorește o apropiere și o îmbunătățire a relațiilor cu Statele Unite”, a adăugat el. Sprânceană s-a contrazis apoi, spunând că de fapt nu a discutat despre Ucraina cu Ciolacu.
„Dar pur și simplu, direcția Statelor Unite către Ucraina este oprirea războiului. Domnul Bolojan a declarat public că va fi întotdeauna alături de Ucraina, orice ar fi. Înseamnă că facem exact ce spune Franța”, a spus el.
Întrebat ce va exprima în discuțiile cu liderii republicani din SUA, având în vedere aceste poziții divergente, Sprînceană a spus:
Citeşte şi: VIDEO Sprânceană, emisarul României în SUA: „Sunt de acord cu viziunea lui Călin Georgescu”
„Exact ce am spus administrației americane am spus-o și domnului Ciolacu: administrația americană trebuie să înțeleagă, să ignore un pic mesajele României, pro-Ucraina și pro-Franța, deoarece avem un președinte interimar, care nu va mai conta într-o lună sau o lună și jumătate”.
„Trebuie să așteptăm să avem un președinte nou. Trebuie să așteptăm să avem o administrație stabilă în România și să reluăm legăturile bilaterale de comunicare, economice și politice și strategice după aceste alegeri.
Ăsta este mesajul cel mai inteligent și care ajută, din punctul meu de vedere, România cel mai mult. Și exact asta fac Statele Unite acuma, dacă observați”, a continuat omul de afaceri.
Emisarul României pe lângă Trump, atac la Macron. Ce înseamnă lobby?
„Statele Unite își doresc oprirea războiului din Ucraina, își doresc ca 2000 de ucraineni nevinovați să nu mai moară săptămânal. Atâta vreme cât România își dorește același lucru, suntem pe același lugime de undă”, a insistat Sprînceană.
El a afirmat că publicul și politicienii din România „nu înțeleg ce înseamnă lobbying în America”. „În Statele Unite politica funcționează pe un sistem de lobby și exact asta face un un emisar.
Deschide porți, deschide uși, poartă negocieri, pune România într-o într-o imagine mai pozitivă decât este și încercăm împreună să facem ca politicienii americani și cei din administrația Trump, care doar ce au fost instalați, să înțeleagă exact adevărul din România, să înțeleagă exact că România este un prieten și un partener strategic și România niciodată nu o să se poziționeze împotriva Statelor Unite.
Emisarul României pe lângă Trump, atac la Macron. „Mesajele lui Bolojan trebuie ignorate” - Foto: Arhiva
Asta este job-ul unei emisar în situația de fapt”, a mai spus el. Dragoș Sprânceană, om de afaceri român stabilit peste ocean, ar fi făcut parte din campania lui Donald Trump de anul trecut. Sprînceană a avut în trecut postări care contestau anularea alegerilor din noiembrie și îl susțineau pe Călin Georgescu.