Experți: Atacurile cibernetice asupra Ucrainei pregătesc „câmpul de luptă”

DE Adina Mutăr | Actualizat: 16.02.2022 - 22:59
Atacurile cibernetice asupra Ucrainei pregătesc „câmpul de luptă”/foto: ft
Atacurile cibernetice asupra Ucrainei pregătesc „câmpul de luptă”/foto: ft

Analiştii au avertizat că operaţiunea cibernetică similară cu cea din 2015, când un grup de hackeri ai armatei ruse, cunoscut sub numele de Sandworm, a lovit rețeaua electrică a Ucrainei, ar putea fi urmată de o invazie terestră. Aceste atacuri au rolul să provoace confuzie.

SHARE

Consecințele financiare ale atacurilor cibernetice din Ucraina ar putea fi mai răspândite decât se știe în prezent, potrivit lui John Hultquist, vicepreședinte al companiei de analiză a informațiilor Mandiant.

„Există unele dovezi care sugerează că și alte sisteme financiare, cum ar fi terminalele punctelor de vânzare, ar fi suferit perturbări în timpul operațiunilor cibernetice”, a declarat Hultquist pentru Daily Beast.

Unele dintre atacuri au vizat răspândirea de informații false menite să semene confuzie.

Actori neidentificați au trimis mesaje SMS false către ucraineni, spunând că ATM-urile nu funcționează, a avertizat poliția cibernetică a Ucrainei.

Citește și

Stoltenberg: Nu am văzut vreo retragere a forțelor ruse. Dimpotrivă, continuă acumularea militară

Kremlinul dezminte orice implicare în atacurile cibernetice din Ucraina

 

„Deși am anticipat atacuri perturbatoare ale Rusiei împotriva Ucrainei, nu am văzut nicio dovadă de responsabilitate directă către ruși în acest moment, dar atacurile de acest fel sunt dificil de atribuit”, a declarat Hultquist.

Hackeri ruși au cauzat de mult timp perturbări și distrugeri în Ucraina. În 2015, un grup notoriu aparținând informațiilor militare ruse, cunoscut sub numele de Sandworm, a lovit rețeaua electrică a Ucrainei, lăsând sute de mii de ucraineni în întuneric, semănând panică.

Hackerii ruși acționează de mult timp împotriva Ucrainei

Hackerii ruși au întreprins operațiuni în ultimele săptămâni pentru a încerca să destabilizeze Ucraina. Hackerii au atacat entități guvernamentale ucrainene și luna trecută, un act pe care agenția de securitate cibernetică a Ucrainei, Serviciul de Stat pentru Comunicații Speciale și Protecție a Informației, l-a atribuit Rusiei.

„Incursiunile” cibernetice recente vin exact în momentul în care analiștii militari avertizează că o invazie rusă în Ucraina ar putea avea loc în această săptămână.

„Atacurile cibernetice au rolul de a provoca confuzie, ca pregătire pentru câmpul de luptă”, spune Tim Kosiba, un fost oficial de top al Agenției Naționale de Securitate, pentru The Daily Beast.

„Dacă ataci o bancă pe care o populație se bazează de obicei pentru a-și desfășura afacerile personale și viața de zi cu zi, rezultatul are un impact psihologic asupra populației. Atacurile din Ucraina urmăresc acea infrastructură critică dintr-o țară, pentru blocarea desfășurării activităților în stare de criză”, spune Kosiba, fost director tehnic în NSA.

Acest război hibrid cibernetic împreună cu trupele ruse încă în poziții de atac la granița cu Ucraina alimentează ipoteza că Putin urmează calea războiului, nu cea a negocierilor, așa cum declară Kremlinul, numind „isteria Occidentului” avertizările că urmează o invazie a Ucrainei.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te