Jean Claude Juncker sărutându-l pe gură pe Klaus Iohannis în stilul celebrului sărut dintre liderul sovietic Leonid Brejnev și omologul său redegist Erich Honecker a fost ilustrația folosită de televiziunea maghiară Hir TV în emisiunea "Bayer Show" pentru a comenta alegerile pentru Parlamentul European, arată Deutsche Welle într-o postare pe Facebook.
"Copii, în 30 de ani nu s-a întâmplat nimic. Voi pe cine ați vota?… Boșorogi care se amușinează în public? Juncker si un mare european despre care nu știu cine e", spune comentatorul Hir TV, post de televiziune al cărui proprietar este unul dintre fondatorii FIDESZ, partidul premierului Viktor Orban.
Gazda emisiunii Bayer Show, Zsolt Bayer, face o aluzie la un celebru afiș FIDESZ de acum 30 de ani, în care apare perechea Brejnev-Honecker și un cuplu tânăr. Întrebarea pusă pe afiș, atunci, era: "Voi pe cine ați vota?"
Imaginea cu Juncker și Iohannis este un trucaj grosolan, după cum arată postura nefirească a celor doi. Este un trucaj dintr-o fotografie mai veche în care Juncker îl pupă pe chelie pe Frans Timmermans, prim-vicepreședintele Comisiei Europene, într-unul din celebrele gesturi excentrice caracteristice pentru președintele Comisiei, potrivit G4 Media.