Filipine acuză China de comportament agresiv. S-au tras rachete aproape de un avion de patrulare

DE Elena Petrescu | Actualizat: 24.08.2024 - 12:21
Filipine acuză China de comportament agresiv. S-au tras rachete aproape de un avion de patrulare - Foto: Pixabay(imagine cu rol ilustrativ)

Filipine acuză China de comportament agresiv. S-au tras rachete aproape de un avion de patrulare. Guvernul filipinez a acuzat sâmbătă China că a tras rachete de semnalizare în direcţia unuia dintre avioanele sale de patrulare în Marea Chinei de Sud, în apropierea unor insule.

SHARE

Guvernul filipinez a acuzat sâmbătă China că a tras rachete de semnalizare în direcţia unuia dintre avioanele sale de patrulare în Marea Chinei de Sud, în apropierea unor insule disputate între cele două ţări, relatează AFP, preluată de Agerpres.

Filipine acuză China de comportament agresiv. S-au tras rachete aproape de un avion de patrulare

Un avion de vânătoare chinez a tras de mai multe ori cu rachete de semnalizare la mică distanţă de un avion de patrulare civil filipinez lângă reciful Scarborough, pe 19 august, a anunţat guvernul într-un comunicat.

Acelaşi avion a fost vizat trei zile mai târziu de rachete de semnalizare trase din reciful Subi, controlat de China, a adăugat guvernul filipinez.

Citește și: Cum au pierdut SUA un dispozitiv nuclear la 8.000 de metri în Himalaya. Era „setat” pe China

Beijingul a anunţat vineri că a luat „contramăsuri” împotriva avioanelor militare filipineze acuzate că au intrat în spaţiul său aerian deasupra Mării Chinei de Sud.

China va continua „să-şi protejeze cu fermitate suveranitatea teritorială şi drepturile maritime, şi se va opune ferm oricărei acţiuni care le încalcă”, a declarat Ministerul chinez al Afacerilor Externe.

Beijingul revendică o mare parte din insulele şi recifele din Marea Chinei de Sud, inclusiv apele şi insulele din apropierea zonelor de coastă a mai multor ţări vecine, şi a ignorat o hotărâre a unui tribunal internaţional din 2016, considerând decizia ca fiind lipsită de temei juridic.

Citește și: China a înconjurat Taiwanul. Pregătește invazia cu nave, avioane de război, rachete și soldați

Tensiunile dintre Beijing şi Manila au escaladat în ultimele luni şi au fost marcate de o serie de confruntări în Marea Chinei de Sud.

Luni, nave sub pavilion chinez şi filipinez au intrat în coliziune în apropierea atolului Sabina disputat, aflat la 140 de kilometri vest de insula filipineză Palawan şi la circa 1.200 de kilometri de insula chineză Hainan.

China revendică aproape întreaga Mare a Chinei de Sud. O hotărâre din 2016 a Curţii Permanente de Arbitraj a constatat că pretenţiile Chinei nu au niciun temei juridic.

Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te