Fiul ultimului șah a prezis căderea regimului de la Teheran în următoarele luni

DE Octavia Constantinescu | 16.01.2020 - 10:30

Prinţul iranian în exil Reza Pahlavi, fiul ultimului şah al Iranului, a prezis căderea Republicii Islamice în următoarele luni, relatează France Presse.

SHARE

La o conferinţă la Washington, el i-a îndemnat pe occidentali să nu negocieze cu regimul de la Teherana, care și-a pierdut legitimitatea în urma reprimării violente a protestelor generate de scumpirea benzinei.

Această represiune a făcut peste 300 de morţi, conform Teheranului, în timp ce opoziția spune că numărul morţilor ar putea ajunge sau depăşi 1.500, cu 7.000 de arestări.

Reza Pahlavi a făcut o paralelă între manifestaţiile iraniene din ultimele luni şi revoluţia islamică ce a condus la răsturnarea tatălui său la începutul anului 1979.

„Este doar o chestiune de timp, cred că este aceeaşi stare de spirit”, a spus prinţul.

„Durează doar câteva săptămâni sau luni pentru a ajunge la prăbuşirea finală, la fel ca în ultimele trei luni din 1978, înainte de revoluţie”, a apreciat el.

Reza Phlavi,în vârstă de 59 de ani, locuieşte într-o suburbie a capitalei SUA.

Opozanţii iranieni aflaţi în exil au mai prezis căderea „iminentă” a regimului de la Teheran, dar prințul consideră că abia acum iranienii au cu adevărat o ocazie să răstoarne regimul islamic.

În ultimele zile, în special în rândul studenţilor de la universitatea din Teheran, noi proteste au izbucnit după ce armata iraniană a recunoscut că a doborât un avion de linie ucrainean din greşeală, iniţial negând orice responsabilitate.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te