Alegeri prezidențiale LIVE

Vezi rezultatele votului în timp real
Călin Georgescu 22,43 %
Marcel Ciolacu 19,78 %
97,78 %
Elena Lasconi 18,60 %
George Simion 14,01 %
Click aici pentru rezultate complete

Fostul ministru al Justiției din Japonia și soția, arestați pentru cumpărare de voturi

DE Adelina Sahlean | 18.06.2020 - 16:18

Fostul ministru al Justiției japonez și soția, sa membră a parlamentului, au fost arestați joi fiind acuzați de cumpărare de voturi, au anunțat procurorii din Tokyo potrivit Reuters.

SHARE

Katsuyuki Kawai și soția sa, Anri, ar fi plătit cinci persoane cu 1,7 milioane de yeni (aproximativ 15.900 de dolari) pentru a asigura alegerea acesteia în camera superioară a parlamentului japonez, potrivit unui comunicat al parchetului din capitala Japoniei.

Fostul ministru al Justiției și-a dat demisia în luna octombrie a anului trecut când acuzațiile de fraudă electorală la adresa soției sale au apărut pentru prima oară în spațiul public.

Katsuyuki Kawai, un apropaiat al premierului Shinzo Abe, a negat miercuri că ar fi comis vreo ilegalitate în timp ce soția sa a refuzat să comenteze acuzațiile.

Prim-ministrul și-a cerut scuze publicului pentru cele două arestări.

„Este regretabil că legiuitori din partidul nostru au fost arestați și mă simt responsabil de numirea fostului ministru al Justiției”, a declarat Shinzo Abe în timpul unei conferințe de presă.

Campania lui Anri Kawai a primit o contribuție de 150 de milioane de yeni de la Partidul Liberal Democrat aflat la guvernare, ridicând semne de întrebare privind cuantumul sumei.

Întrebat dacă banii ar fi putut fi folosiți pentru cumpărarea de voturi, Abe a făcut referire la comentariile secretarului general al partidului care a anunțat că toate cheltuielile au fost verificate retroactiv de către experți contabili pentru a exclude asemenea întrebuințări ale fondurilor.

Acuzațiile reprezintă o lovitură serioasă pentru prim-ministrul nipon pe măsură ce acesta se confruntă cu o scădere a susținerii publice datorită nemulțumirilor cauzate de gestionarea pandemiei și suspiciunilor privind risipa fondurilor publice pe programe menită să susțină turismul și micile companii.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te