Fostul secretar american al Apărării Jim Mattis îl acuză pe Trump că „împarte” Statele Unite

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 04.06.2020 - 13:35

Fostul secretar al Apărării al lui Donald Trump Jim Mattis a ieşit din rezerva pe care şi-a impus-o şi a prezentat un adevărat rechizitoriu răsunător împotriva şefului statului, pe care-l acuză de faptul că vrea ”să împartă” America, zguduită de un val istoric de furie.

SHARE

„De când mă ştiu, Donald Trump este primul preşedinte care nu încearcă să-i unească pe americani, care nici măcar nu se preface că încearcă” s-o facă, scrie fostul general din cadrul Puşcaşilor Marini, în vârstă de 69 de ani, într-o declaraţie postată online de revista The Atlantic şi alte publicaţii americane, informează News.ro.

„În loc să facă asta, el încearcă să ne despartă”, adaugă acest militar foarte respectat, care şi-a afişat până acum rezerva, precizând că nu vrea să comenteze în mod direct mandatul miliardarului republican.

De această dată, ceea ce este prea mult este prea mult, consideră el.

„Noi plătim consecinţele a trei ani fără adulţi la comandă”.

Reacţia preşedintelui american a fost imediată. Într-un tweet, Donald Trump l-a catalogat drept „generalul cel mai supraestimat din lume” şi drept un „câine nebun”.

„Sunt mulţumit că a plecat!”, a insistat locatarul Casei Albe.

Jim Mattis, primul şef al Pentagonului după instalarea în 2017 la Casa Albă a unui Donald Trump fără experienţă militară, diplomatică ori politică, era considerat atunci, inclusiv în rândul republicanilor, unul dintre rarii ”adulţi din cameră”, capabili să oprească impulsurile fostului om de afaceri.

El a demisionat cu zgomot în decembrie 2018, la o zi după ce Trump a anunţat o retragere unilaterală totală din Siria, fără să se consulte cu aliaţii Washingtonului în lupta împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI).

Miercuri el a reacţionat faţă de reacţia prezidenţială la tulburările civice care zguduie ţara.

„Am observat o desfăşurare de evenimente săptămâna aceasta, furios şi consternat”, continuă el în acest text, intitulat ”Unirea face forţa”, în care îşi exprimă susţinerea faţă de manifestanţi care cer, în opinia sa ”pe drept”, egalitatea drepturilor.

După uciderea la 25 mai, la Minneapolis a lui George Floyd, un bărbat de culoare asfixiat de către un poliţist alb într-o arestare, un val istoric de furie s-a declanşat în americani, care denunţă rasismul, violenţele poliţiei şi inegalităţile sociale. Sute de mii de manifestanţi au protestat în toată ţara paşnic, însă jafuri şi revolte au pătat această mişcare.

Donald Trump - care rămâne tăcut cu privire la soluţiile relelor denunţate de către manifestanţi - a folosit în schimb un ton marţial şi a ameninţat  să recurgă la armată pentru a înăbuşi  strada, prezentându-se drept ”preşedintele legii şi ordinii”.

„Nu trebuie să ne lăsăm distraşi de o mână de oameni în afara legii. Manifestaţiile sunt zeci de mii de oameni cu principii care insistă să ne ridicăm la înălţimea valorilor noastre”, apreciază Jim Mattis.

„Trebuie să-i respingem şi să-i tragem la răspundere pe cei care, la putere, vor râde de Constituţia noastră”, îndeamnă el.

„Atunci când am intrat eu în armată, acum aproape 50 de ani, am jurat să susţin şi să apăr Constituţia”, scrie el.

„Niciodată nu mi-am imaginat că militari care depun acelaşi jurământ pot să primească ordinul, oricare ar fi circumstanţele, să încalce drepturile constituţionale ale concetăţenilor lor - şi cu atât mai puţin pentru a-i permite comandantului suprem ales să se ducă să pozeze, în mod nebunesc, cu şefi militari lângă el”.

În timp ce Donald Trump susţinea o alocuţiune în forţă în grădina Casei Albe luni seara, anunţând desfăşurarea a mii de militari şi poliţişti la Washington, aceste forţe de ordine dispersau manifestanţii din împrejurimi cu tiruri de gaze lacrimogene, cu obiectivul de a-i deschide calea preşedintelui pentru ca să se ducă, după aceea, pe jos, în faţa unei biserici embelamtice avariate în weekend, unde a pozat în faţa camerelor de luat imagini cu o biblie în mână.

Actualul secretar al Apărării Mark Esper apare în această forografie.

Miercuri, Esper s-a distanţat la rândul său, recunoscând că a făcut o greşeală şi exprimându-şi mai ales opoziţia faţă de desfăşurarea armatei pe teritoriul american, într-un dezacord aparent cu preşedintele.

Jim Mattis merge şi mai departe şi vobeşte despre un ”abuz” al puterii executive.

„Numai adoptând un nou drum”, ”vom fi din nou o ţară admirată şi respectată, aici şi în străinătate”, conchide fostul secretar al Apărării, cu cinci luni înaintea alegerilor prezidenţiale în care Trump candidează la al doileamandat de patru ani.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te