Franța mobilizează poliţia şi jandarmeria pentru a impune purtarea măştii în spații deschise

DE Alex Darvari | Actualizat: 12.08.2020 - 22:19

Guvernul francez a semnalat miercuri că va mobiliza agenţii de poliţie şi jandarmii pentru a impune purtarea măştii şi în spaţiile publice deschise unde această măsură a devenit obligatorie, potrivit agenţiei EFE.

SHARE

''Vom mobiliza forţele de poliţie şi jandarmeria pentru un mai bun control. Vrem să fie clar: trebuie să te temi mai puţin de jandarmul care te va amenda decât de virus'', a declarat la postul BFM TV purtătorul de cuvânt al guvernului, Gabriel Attal.

El a avertizat că Franţa se află într-un moment decisiv din cauza creşterii numărului noilor cazuri zilnice de COVID-19 şi apariţia de noi focare. ''Cifrele sunt preocupante. (...) Este necesară o vigilenţă absolută din partea tuturor francezilor'', a insistat responsabilul francez.

Premierul francez Jean Castex a înăsprit marţi tonul în contextul unei ''situaţii epidemiologice care evoluează într-un sens rău'' şi a anunţat o intensificare a controalelor pentru respectarea măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus.

''Dacă nu reacţionăm colectiv, ne expunem unui risc ridicat de relansare epidemică ce va fi dificil de controlat'', a subliniat premierul francez, citat de AFP, în timpul unei vizite într-un spital din oraşul Montpellier. O revenire a epidemiei ''va pune din nou sub presiune ansamblul lanţului sanitar (...), economia noastră, sistemul nostru educaţional, viaţa noastră colectivă şi culturală'', a mai atenţionat Jean Castex.

În ultima săptămână Franţa a înregistrat peste 10.800 de noi cazuri de COVID, arată Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te