Considerat un important intermediar al autorităţilor venezuelene, Alex Saab "se afla în avion în drum spre Statele Unite", a indicat o sursă din cadrul echipei sale juridice.
Omul de afaceri columbian, 49 de ani, şi partenerul său Alvaro Pulido sunt acuzaţi în Statele Unite că se află în fruntea unei vaste reţele care i-a permis liderului socialist Nicolas Maduro şi regimului său să deturneze în beneficiul lor ajutorul alimentar pentru Venezuela.
Ei sunt suspectaţi că au transferat aproximativ 350 de milioane de dolari (aproximativ 302 milioane de euro) din Venezuela în conturile pe care le controlau în Statele Unite şi în alte ţări.
Ei riscă o pedeapsă de până la 20 de ani de închisoare.
Alex Saab, acuzat în iulie 2019 la Miami pentru spălare de bani, a fost arestat în iunie 2020 în Capul Verde
Alex Saab, care are şi naţionalitate venezueleană şi paşaport diplomatic venezuelean, a fost acuzat în iulie 2019 la Miami pentru spălare de bani şi arestat în timpul unei escale cu avionul în Capul Verde, în largul Africii de Vest, în iunie 2020.
"Tot ce vom şti despre Alex Saab şi marea corupţie la cel mai înalt nivel al puterii din Venezuela va fi în parte datorită justiţiei" din Capul Verde, "care a rezistat presiunilor", a salutat Roberto Deniz, jurnalist specializat în acest caz, care are mari aşteptări de la procesul Saab din Statele Unite.
Pionul central al afacerilor regimului Maduro
Caracasul "nu a luptat niciodată atât de mult pentru cineva. Cum se explică că mută cerul şi pământul pentru el? El poate dezvălui lucruri despre aranjamente, circulaţia fondurilor, taxe suplimentare. A fost pionul central al afacerilor regimului Maduro cu ţările aliate" a declarat jurnalistul recent pentru AFP.
Extrădarea lui Saab din Capul Verde, care a fost de acord să-l aresteze, a părut inevitabilă după o altă hotărâre judecătorească din 7 septembrie şi mai mult de un an de procedură.
"Am fost informaţi că Alex Saab a fost urcat într-un avion al Departamentului de Justiţie al Statelor Unite şi trimis în această ţară", a declarat Jose Manuel Pinto Monteiro, unul dintre avocaţii săi din Capul Verde. "Extrădarea este ilegală deoarece procedura nu este încă definitivă", a adăugat el.
Aceasta a declanşat furia Caracasului care şi-a "suspendat participarea la dialog. Nu vom participa la a patra rundă care urma să înceapă la 17 octombrie la Ciudad de Mexico, ca protest împotriva agresiunii brutale (...) împotriva lui Alex Saab", a anunţat preşedintele parlamentului Jorge Rodriguez, şeful delegaţiei puterii.
Saab fusese numit membru al delegaţiei guvernamentale pentru runda precedentă din septembrie. Membrii acestei delegaţii au purtat fotografii cu el la Ciudad de Mexico.
Puterea şi opoziţia au început negocieri în august. Guvernul doreşte ridicarea sancţiunilor impuse de ţările care nu recunosc alegerea preşedintelui Maduro. Opoziţia, care a pus capăt strategiei sale de boicot (la prezidenţialele din 2018 şi legislativele din 2020), doreşte alegeri libere şi transparente pentru scrutinul regional de la 21 noiembrie, dar mai ales pentru alegerile prezidenţiale din 2024.