Gazprom a oprit livrările către Italia. Rușii spun că nu pot transporta gazul prin Austria

DE Octavia Constantinescu | Actualizat: 01.10.2022 - 17:48
Gazprom folosește gazele naturale ca pe o armă
Gazprom folosește gazele naturale ca pe o armă

Gazprom a suspendat total livrările de gaz pentru ziua de sâmbătă către Eni, invocând „imposibilitatea de a transporta gazul prin Austria”, a anunţat gigantul italian în domeniul hidrocarburilor, transmite AFP, citată de Agerpres.

SHARE

 „Gazprom ne-a comunicat că nu poate confirma livrarea volumelor cerute pentru astăzi (sâmbătă, n.red.), invocând imposibilitatea de a transporta gazul prin Austria”, a indicat Eni.

În această sâmbătă, „în consecinţă, fluxurile de gaz rusesc destinate Eni prin punctul de intrare de la Tarvisio vor fi nule”, a precizat Eni într-un comunicat.

Cea mai mare parte a gazului rusesc livrat Italiei trece prin Ucraina, prin intermediul gazoductului TAG care ajunge la Tarvisio, în nordul ţării, la frontiera cu Austria.

Conform unui purtător de cuvânt al Eni, citat de agenţia italiană GI, „Gazprom afirmă că nu este în măsură să respecte regulile necesare pentru a obţine serviciul de repartiţie a gazului în Austria acolo unde ar trebui să-l livreze, în condiţiile în care ne rezultă că Austria continuă să primească gaz la punctul de livrare la frontiera slovaco-austriacă”.

Citește și: Directorul centralei nucleare de la Zaporojie reținut de ruși. Scos din mașină și legat la ochi

„Lucrăm pentru a verifica împreună cu Gazprom dacă este posibil să fie reactivate fluxurile spre Italia”, a adăugat el. Exporturile de gaz rusesc spre Europa sunt în scădere constantă de la începutul sancţiunilor împotriva Rusiei.

Citește și: Popescu la finalizarea interconectorului Grecia - Bulgaria: energia nu va mai fi formă de șantaj

În urma invadării Ucrainei de către Rusia, ENI a anunţat la începutul lunii martie cedarea părţii sale de 50% din gazoductul Blue Stream, pe care îl controlează la egalitate cu gigantul rus Gazprom.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te