Susţinerea pentru SPD a crescut cu două puncte procentuale de săptămâna trecută, ajungând acum la 24%, cel mai bun rezultat al lor din ultimii patru ani, potrivit sondajului INSA realizat pentru publicaţia Bild am Sonntag. La rândul lor, conservatorii au pierdut un punct procentual, situându-se acum la 21% în preferinţele electoratului, cel mai prost scor al lor înregistrat vreodată în sondaje.
Citește și: Generalul libian rebel Haftar și-a unit forțele cu cele guvernamentale să apere rețeaua de apă
Germanii sunt chemaţi la urne pe 26 septembrie, când Angela Merkel se va retrage din funcţia de cancelar federal după 16 ani şi după patru victorii în alegeri naţionale. Plecarea iminentă a Angelei Merkel a slăbit sprjinul pentru alianţa sa conservatoare.
Acesta este al doilea sondaj din ultima săptămână ce plasează SPD pe primul loc. Sprijinul pentru Uniunea Creştin-Democrată (CDU) a Angelei Merkel şi pentru aliatul său bavarez, Uniunea Creştin-Socială (CSU), a scăzut constant în ultimele săptămâni.
Candidatul blocului conservator pentru funcţia de cancelar, preşedintele CDU, Armin Laschet, se află sub focul criticilor după ce a fost surprins de camerele de filmat râzând în timpul unei vizite, luna trecută, într-un oraş puternic lovit de inundaţii.
Într-un ipotetic vot direct pentru cancelarul federal, sondajul INSA arată că ministrul de finanţe Olaf Scholz, candidatul SPD, ar primi 31% din voturi, comparativ cu numai 10% pentru Laschet şi 14% pentru candidata Verzilor, Annalena Baerbock.
Cei trei candidaţi vor avea o dezbatere televizată duminică seara.
În pofida faptului că SPD conduce în sondaje, el va avea nevoie să formeze o echipă cu alte două partide pentru a putea guverna, ceea ce generează discuţii despre ce parteneri de coaliţie vor fi acceptaţi.
Într-un interviu pentru Frankfurter Allgemeine, Scholz a exclus varianta formării unei echipe cu Die Linke, subliniind că orice guvern german trebuie să-şi respecte angajamentul ca membru al NATO.
Partidul de extremă stânga Die Linke, dat la ora actuală cu 6% în sondaje, îndeamnă la abolirea NATO. În manifestul său pentru alegeri, Die Linke a numit NATO o relicvă a Războiului Rece şi a cerut dizolvarea sa şi înlocuirea cu "un sistem de securitate colectivă cu participarea Rusiei", o propunere care reprezintă o anatemă pentru majoritatea celorlalte partide din Germania.
Citește și: VIDEO 40 km din Drumul Expres Craiova – Pitești, 90% finalizați. Pe 60 km, lucrările nu au început
De altfel, şi candidata Verzilor s-a distanţat de Die Linke drept posibil partener de coaliţie.