Guvernul german a fost criticat pentru startul lent al campaniei de vaccinare la începutul anului, mai ales prin comparaţie cu ţări precum Statele Unite, Marea Britanie şi Israel, însă între timp a accelerat ritmul, scrie Agerpres.
'Statele Unite au luat un start rapid şi, astăzi, Germania le-au ajuns din urmă pentru prima oară cu primele vaccinări. Aceasta arată că programul de vaccinare trebuie să-şi menţină ritmul', a scris Jens Spahn pe Twitter.
Citește și: Clotilde Armand câștigă în instanță: desființarea a trei structuri ale Sectorului 1, legală
'Având în vedere varianta Delta, este important să se vaccineze cât mai mulţi oameni posibil', a adăugat el.
Spahn a precizat că 55% dintre locuitori au fost vaccinaţi cu prima doză, iar 37% cu ambele.
Sâmbătă, ministrul a afirmat că, în curând, oferta de vaccinuri în Germania va depăşi cererea, ceea ce va permite ca acestea să fie oferite trecătorilor în zonele centrale ale oraşelor sau în lăcaşele de cult.
Citește și: Hackerul român care a creat virusul troian Gozi, arestat la Bogota. Era căutat de americani din 2013
Trei sferturi dintre germani se opun vaccinării obligatorii, cu care sunt de acord doar 22%, arată un sondaj Forsa pentru televiziunea RTL, făcut public miercuri.
Germania a raportat miercuri încă 808 de cazuri de infectare cu coronavirus - al căror total a depăşit 3,728 milioane - şi 56 de decese (90.875 în total).