Adunările, ca şi mesele în aer liber, vor fi interzise în perioada 1-5 aprilie. Numai magazinele alimentare vor putea deschide pe 3 aprilie.
Restricţiile anti-COVID în vigoare din decembrie 2020 rămân au fost prelungite
În același timp, multe restricţii în vigoare de la sfârşitul lui 2020, precum limitarea reuniunilor private, închiderea facilităţilor culturale şi de agrement, au fost prelungite până la 18 aprilie, a anunţat, de asemenea, Angela Merkel.
"Situaţia este gravă. Numărul de cazuri creşte exponenţial, iar paturile de la terapie intensivă se umplu din nou", a avertizat cancelarul german într-o conferinţă de presă după aproape 12 ore de negocieri cu landurile federale.
Sub zece medici de terapie intensivă pe județ în 20 de județe. Bihor: doi doctori la 65 bolnavi
Ea a descris o "creştere exponenţială" a pandemiei, provocată de mutaţia britanică. Germania se confruntă cu o "nouă pandemie, clar mai letală, clar mai infecţioasă şi contagioasă mai mult timp", a avertizat ea.
În schimb, a fost exclusă ipoteza unui lockdown local, precum şi închiderea şcolilor. Cursurile au fost deja întrerupte din decembrie până în februarie şi mulţi elevi încă nu s-au întors la scoală sau frecventează cursurile doar o zi sau două pe săptămână.
Guvernul federal şi landurile se bazează pe intensificarea campaniei de vaccinare, care întâmpină dificultăţi pentru a atinge ritmul dorit. "Suntem într-o cursă pentru vaccinare, care trebuie să fie efectivă cât mai repede posibil", a avertizat cancelarul german.
Rata de incidenţă a atins luni 107,3 cazuri la 100.000 de persoane, cu peste 7.700 de cazuri noi şi 50 de decese raportate.
Primul vaccin oral anti-Covid, israeliano-indian, intră în teste