Conform poliţiei, incendiul a fost provocat de lampioanele zburătoare chinezeşti aprinse cu ocazia Anului Nou.
"Cele mai crunte temeri ale noastre au devenit realitate", scriu reprezentanţii parcului zoologic pe pagina de Facebook. Conform poliţiei, cel puţin 30 de maimuţe au murit în incendiu.
Incendiul s-a declanţat la puţin timp după miezul nopţii. În sectorul rezervat maimuţelor se aflau urangutani, cimpanzei şi marmosete. Doar doi cimpanzei au supravieţuit incendiului, precum şi o familie de gorile ce era ţinută într-o clădire adiacentă.
Pompierii au reuşit să împiedice propagarea incendiului la alte clădiri ale parcului zoologic.
Conform anchetei preliminare, incendiul ar fi fost provocat de lampioane zburătoare chinezeşti, din hârtie, trei dintre acestea fiind găsite în incinta parcului zoologic.