Încă 22 de oficiali ruşi, inclusiv vicepremierul Denis Manturov, sancționați de Marea Britanie

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 01.12.2022 - 15:28
James Cleverly, la reuniunea NATO de la București. / Foto: Profimedia
James Cleverly, la reuniunea NATO de la București. / Foto: Profimedia

Marea Britanie a sancţionat alţi 22 de oficiali ruşi pentru rolul jucat în războiul împotriva Ucrainei, printre care vicepremierul Denis Manturov şi doi oficiali care au colaborat cu Evgheni Prigojin, şeful grupului Wagner, a anunţat ministrul britanic de Externe James Cleverly.

SHARE

În total, Londra a sancţionat până acum peste 1.200 de persoane şi 120 de entităţi pentru invazia lansată de preşedintele rus Vladimir Putin în Ucraina, potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe al Regatului Unit.

Noul pachet de sancţiuni îl include pe viceprim-ministrul Denis Valentinovici Manturov care, potrivit comunicatului de presă, ”este responsabil de supravegherea industriei armelor ruse şi responsabil de echiparea trupelor mobilizate”, relatează News.ro, citând CNN.

Citește și: Ministrul Mediului, Tanczos Barna, în echipamentul naționalei de hochei a Ungariei, la un eveniment

Zece guvernatori şi lideri regionali au fost, de asemenea, sancţionaţi, inclusiv şefii ”unora dintre cele mai sărace republici din Rusia”, Daghestan, Inguşetia şi Kalmikia, ”din care au fost luaţi un număr semnificativ de recruţi”, a precizat Ministerul britanic de Externe.

Arkadi Gostev, directorul Serviciului Federal de Penitenciare al Federaţiei Ruse, şi Dmitri Bezrukikh, şeful Serviciului Federal de Pedepse din regiunea Rostov, au fost, de asemenea, sancţionaţi. 

Potrivit comunicatului, Gostev şi Bezrukikh au lucrat îndeaproape cu Evgheni Prigojin, şeful Grupului Wagner, un grup militar privat rus implicat în luptele din Ucraina.

Citește și: „Portavocea” lui Putin, despre Maia Sandu: Ce a făcut cetăţeanca României pentru moldoveni?

Ella Pamfilova, preşedinta Comisiei Electorale Centrale şi Andrei Burov, şeful comisiei electorale regionale din Rostov, au fost, de asemenea, sancţionaţi. Ambii au fost responsabili de organizarea referendumurilor ”false” în cele patru zone ocupate temporar din Ucraina, potrivit comunicatului de presă.

”Am sancţionat persoane care au impus această recrutare, trimiţând mii de cetăţeni ruşi să lupte în războiul ilegal şi detestabil al lui Putin”, a spus Cleverly.

”Marea Britanie va continua să folosească atât sancţiunile, cât şi ajutorul militar pentru a sprijini Ucraina în apărarea independenţei lor”, a subliniat el.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te