Incendiu devastator de pădure, la Marsilia. Peste 2.700 de persoane, evacuate

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 05.08.2020 - 10:46
Foto: liberation.fr

Cel puţin 2.700 de persoane au fost evacuate marţi noapte, în special pe mare, pentru a fi salvate de un incendiu puternic care a afectat circa 1.000 de hectare în apropiere de Marsilia, pe litoralul din sud-estul Franţei, relatează AFP.

SHARE

''Nu sunt răniţi grav, din fericire, dar pagubele materiale nu au fost încă evaluate'', au comunicat pompierii, precizând că 'incendiul evoluează favorabil, dar nu este încă sub control''. Se aştepta ca spre sfârşitul dimineţii de miercuri să scadă intensitatea vântului.

La intervenţie participau circa 1.800 de pompieri. Focul a izbucnit marţi după-amiaza târziu, în comuna Martigues, la vest de Marsilia. Vântul puternic a propagat rapid flăcările, care au ameninţat mai multe localităţi de pe litoralul Mediteranei. Au fost afectate zone de la periferii, cu locuinţe şi campinguri.

Autorităţile au evacuat preventiv opt campinguri din Martigues şi Sausset-les-Pins. Unii din turiştii aflaţi în concediu au fost transportaţi pe mare, apoi au fost primiţi de autorităţile locale, în special în săli de sport. A fost necesară şi evacuarea unui azil de bătrâni.

Miercuri, pompierii au anunţat că s-a declanşat un al doilea incendiu în aceeaşi regiune, în apropierea unei zone industriale. Pe o suprafaţă de circa 130 de hectare, au fost distruse sau avariate o locuinţă şi mai multe sedii de firme.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te