Celebrul investitor, portretizat de actorul american Christian Bale în filmul „The Big Short” (2015), a pariat 1,6 miliarde de dolari pe prăbușirea bursei de pe Wall Street.
Investitorul care a prezis criza din 2008 a pariat din nou o sumă uriașă pe prăbușirea Wall Street
Burry a pariat împotriva S&P 500 (indice bursier care conține 500 de companii publice mari, majoritatea din SUA) și Nasdaq 100 (indicele ce cuprinde cele mai mari companii ne-financiare listate la bursa americană NASDAQ), potrivit datelor publicate luni de Comisia pentru Bursă și Valori Mobiliare, relatează CNN.
Burry a plasat peste 90% din portofoliul său în această investiție prin care mizează pe o cădere masivă a pieței.
Pariul împotriva S&P 500 și Nasdaq 100 este foarte ambițios, întrucât ambii indici au avut creșteri notabile în acest an - 16%, respectiv 38%. O mișcare îndrăzneață a investitorului care anul acesta a oscilat între optimism și scepticism, notează CNN. În ianuarie el a postat pe Twitter un mesaj criptic adresat celor 1,4 milioane de urmăritori. „Vindeți", a scris el. Însă spre sfârșitul lui martie, el și-a schimbat poziția. „Am greșit când am spus să vindeți", a scris acesta.
Fondul său de investiții, Scion Capital, a renunțat la participațiile din câteva bănci regionale - el a vândut 150.000 de acțiuni la First Republic Bank și cotele de la Huntington Bank PacWest și Western Alliance.
Citește și: Droguri găsite de jandarmi în autocarul suporterilor ARIS Salonic înainte de meciul cu Dinamo Kiev
În al doilea trimestru al anului Burry și-a vândut și acțiunile de pe piața chineză, unde deținea participații la JD.com și Alibaba. În schimb, el și echipa sa și-au mărit expunerea în sectorul de călătorii și de servicii medicale, cumpărând acțiuni la Expedia Group, MGM Resorts, CVS și Cigna.
Burry a cumpărat și acțiuni în valoare de 4,7 milioane de dolari la compania care deține CNN, Warner Bros. Discovery și a investit alte 3,3 milioane de dolari în retailerul de produse second hand The RealReal.
În cercurile financiare, predicțiile pesimiste ale lui Burry atrag deseori atenția mai mult decât cele pariurile sale optimiste, notează CNN.
Deși o lovitură magistrală nu garantează alte reușite pe viitor, Burry are un istoric puternic în investițiile financiare, iar pariurile lui s-au dovedit mai profitabile decât indicele S&P 500. Cei care au urmat tendința investițiilor dezvăluite de Scion în ultimii trei ani, mai precis din mai 2020 până în mai 2023, au obținut câștiguri anuale de 56%, arată o analiză realizată de Sure Dividend. În aceeași perioadă, S&P 500 a marcat câștiguri de 12%.
Michael Burry a devenit cunoscut după ce a plasat o mare parte din banii investitorilor într-un pariu contrar pieței imobiliare din Statele Unite și a obținut un profit uriaș de pe urma crizei subprime din 2008 pe care a prevăzut-o analizând datele financiare.