Joe Biden anunță că se va întâlni și cu președintele Chinei, după ce s-a văzut cu Putin

DE Edi Neagu | Actualizat: 18.06.2021 - 08:16
Joe Biden speră să se vadă cu Xi Jinping. FOTO: Facebook
Joe Biden speră să se vadă cu Xi Jinping. FOTO: Facebook

Liderul de la Casa Albă susține că a demonstrat că democrațiile sunt eficiente în comparație cu politica Chinei comuniste. Joe Biden intenționează să se vadă în câteva luni cu liderul de la Beijing.

SHARE

Preşedintele Joe Biden crede că a obţinut puncte în dorinţa sa de a demonstra că democraţiile sunt eficiente comparativ cu politica Chinei, iar în prezent şi-a exprimat intenţia de a se întâlni cu omologul Xi Jinping în următoarele luni, conform unei declaraţii făcute joi de Casa Albă, transmite AFP.

A doua zi după revenirea preşedintelui SUA din turneul în Europa, unde a participat la summit-urile G7 şi NATO, la o întâlnire cu liderii Uniunii Europene şi în cele din urmă la o întâlnire cu omologul rus Vladimir Putin, administraţia americană a ţinut să prezinte un bilanţ elogios al primei călătorii internaţionale a liderului de la Casa Albă.

CITEȘTE ȘI: Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf divorțează după 15 ani de căsnicie

"Joe Biden a asumat cu încredere şi talent rolul de lider al lumii libere în timpul acestei călătorii", a declarat reporterilor consilierul preşedintelui pentru securitate naţională, Jake Sullivan, dând asigurări că nu este vorba de o hiperbolă. El a apreciat că predecesorul acestuia, Donald Trump, a "abandonat acest rol" prin politica sa unilateralistă şi suveranistă.

Republicanii l-au criticat pe Biden

Această declaraţie laudativă fără nuanţe este destinată parţial să răspundă criticilor aduse de republicani, care l-au acuzat pe preşedintele Biden că nu a apărat suficient interesele americane şi că a fost slab în faţa lui Vladimir Putin.

CITEȘTE ȘI: Surse: Stolojan, victima luptelor dintre taberele Cîțu și Orban, n-a fost lăsat să achite cotizația

Conform consilierului Jake Sullivan, succesul acestui turneu "pune bazele pentru a demonstra faptul că democraţiile pot oferi rezultate pentru cetăţenii lor şi pentru cetăţenii din întreaga lume".

De asemenea, a permis o "convergenţă" între "democraţiile lumii în privinţa Chinei", a pledat oficialul american.

Aceasta este esenţa politicii externe a preşedintelui Biden: să ofere "democraţiilor" mijloacele de a câştiga acerba concurenţă globală împotriva "autocraţiilor" care sunt, în opinia sa, China şi Rusia, demers care necesită întărirea alianţelor "abuzate" de fostul preşedinte Donald Trump.

Jake Sullivan a explicat că preşedintele Biden intenţionează să vorbească din nou cu preşedintele Xi Jinping, aşa cum a procedat cu Vladimir Putin, pentru a "face bilanţul relaţiei", deoarece "nimic nu înlocuieşte dialogul la nivelul liderilor".

Consilierul preşedintelui american pentru securitate naţională a sugerat că o întâlnire faţă în faţă este posibilă în marja summitului G20, care va avea loc în octombrie în Italia.

"Nu avem un proiect anume în această etapă, dar menţionez că probabil cei doi preşedinţi vor fi la G20", a spus Sullivan, subliniind însă că intenţia liderului de la Casa Albă s-ar putea concretiza şi sub forma unei simple "conversaţii telefonice".

"Suntem hotărâţi să ne asigurăm că preşedintele Biden va discuta cu preşedintele Xi în următoarele luni", a insistat consilierul pentru securitate naţională. "Este doar o chestiune de a şti când şi cum" se va întâmpla acest lucru, potrivit Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te