Joe Biden este îngrijorat de acțiunile coercitive ale Chinei în Strâmtoarea Taiwan

DE Edi Neagu | 28.10.2021 - 09:31
Liderul de la Casa Albă a promis să apere Taiwanul. FOTO: Facebook
Liderul de la Casa Albă a promis să apere Taiwanul. FOTO: Facebook

Președintele american a precizat că acțiunile Chinei în proximitatea Taiwanului amenință pacea în regiune.

SHARE

Preşedintele american Joe Biden a criticat miercuri acţiunile coercitive ale Chinei în Strâmtoarea Taiwan, într-un mesaj adresat participanţilor la summitul ţărilor din regiunea Asia-Pacific la care participă şi premierul chinez, informează AFP.

Într-o intervenţie video, preşedintele Biden a subliniat că Statele Unite sunt "profund îngrijorate de acţiunile coercitive şi agresive ale Chinei... în Strâmtoarea Taiwan", care separă China continentală de Taiwan.

Astfel de acţiuni "ameninţă pacea şi stabilitatea regională", a adăugat preşedintele american.

CITEȘTE ȘI: Persoanele nevaccinate din Germania nu vor mai avea dreptul la compensații

Summitul Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN), care se desfăşoară virtual anul acesta din cauza pandemiei de COVID-19, reuneşte zece ţări din regiunea Asia-Pacific. La reuniune mai participă premierul chinez Li Keqiang, preşedintele rus Vladimir Putin şi liderii Coreei de Sud şi Japoniei.

Săptămâna trecută, preşedintele Joe Biden a declarat că Statele Unite sunt pregătite să apere Taiwanul insula în cazul unui atac al Chinei, iar marţi secretarul de stat american Antony Blinken a cerut o participarea semnificativă a Taiwanului în cadrul instituţiilor ONU, care a generat o controversă cu Beijingul.

Tensiunile au crescut în această zonă odată cu înmulţirea raidurilor aeriene chinezeşti în apropierea Taiwanului, pe care Beijingul o consideră o provincie ce trebuie să facă parte din China, cu forţa dacă este necesar.

"Taiwanul nu are dreptul de a participa la ONU", a replicat miercuri purtătorul de cuvânt al Biroului pentru afaceri taiwaneze, Ma Xiaoguang, care a amintit că doar statele suverane se pot alătura organizaţiei cu sediul la New York.

CITEȘTE ȘI: EXCLUSIV Un Airbus al companiei Tarom, cu un motor în flăcări pe Otopeni. Decolase spre Hurghada

Preşedintele Biden a vizat miercuri şi ambiţiile maritime ale Beijingului, subliniind că Statele Unite sunt "pe deplin angajate în apărarea "libertăţii de navigaţie, a căilor navigabile deschise, a traficului comercial nerestricţionat, inclusiv în Marea Chinei de Sud".

Marea Chinei de Sud şi insulele sale fac obiectul unor revendicări din partea Chinei, dar şi a mai multor ţări din Asia de Sud-Est.

Statele Unite am menţionat, de asemenea, "drepturile omului în Xinjiang şi Tibet şi drepturile populaţiei din Hong Kong", potrivit Agerpres.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te