În timpul administraţiei lui Barack Obama, Mark Gitenstein a fost deja ambasador într-o ţară membră a UE, România, de unde provin unii dintre strămoşii săi. El a încercat în special să lupte împotriva abuzului de putere şi în favoarea privatizării economiei în această tânără democraţie, notează AFP.
Citește și: Cum a fost vândută cu acte în regulă, la notar, casa unei femei fără ca ea să aibă habar
Joe Biden a promis că va consolida relaţiile cu aliaţii Statelor Unite şi a fost întotdeauna un susţinător entuziast al Uniunii Europene, spre deosebire de predecesorul său Donald Trump, sceptic faţă de instituţiile internaţionale şi care a salutat Brexitul.
Avocat de profesie, Mark Gitenstein a fost timp de 17 ani consilierul democrat al Comisiei judiciare a Senatului, unde a devenit un apropiat al lui Joe Biden, care conducea această instanţă.
El a lucrat în special cu viitorul preşedinte al SUA într-un moment cheie al carierei sale - respingerea de către Senat a lui Robert Bork, candidat ultraconservator la Curtea Supremă.
Citește și: Turiștii, revoltați de prețurile care au explodat în Mamaia: „Ciorba a devenit un fel de caviar”
Mark Gitenstein urmează să fie confirmat de Senat, unde democraţii deţin majoritatea, dar unde republicanul Ted Cruz a întârziat nominalizările din cauza obiecţiilor faţă de poziţia lui Joe Biden cu privire la gazoductul Nord Stream 2, conform Agerpres.