Mercenarii ruși Wagner au atacat o mină și au ucis în timpul luptelor nouă chinezi, alți doi fiindă răniți.
Coaliția rebelilor, care inițial a fost acuzată pentru atac, a emis o declarație prin care neagă implicarea lor.
Aceștia i-au acuzat și pe mercenarii ruși Wagner de atac.
Reprezentanții rebelilor susțin că mercenarii ruși au planificat atacul „pentru a-i speria pe chinezii care se aflau acolo înainte ca rușii să apară în această parte a țării”.
Mercenarii ruși Wagner au ucis nouă chinezi la o mină de aur
Atacul a avut loc la doar câteva zile după ce bărbați înarmați au răpit trei cetățeni chinezi în vestul țării, lângă granița cu Camerun, determinându-l pe președintele Faustin Archange Touadera să planifice o călătorie în China pentru a-i liniști pe investitori, potrivit mil.in.ua.
Se spune că președintele Touadera a angajat un grup de mercenari ruși pentru a asigura securitate și pregătire militară, dar observatorii ONU i-au acuzat de încălcări ale drepturilor omului, inclusiv de crime în masă.
Citește și: Spionii lui Putin se infiltrează în Georgia printr-o schemă veche, ca „turiști”
Republica Centrafricană este bogată în aur și diamante. Grupuri de insurgenți activează în toată țara, împiedicând exploatarea minieră de către companii străine.
Mulți dintre cei care operează acum în țară sunt conduși de chinezi și s-au confruntat cu provocări de securitate.
Citește și: Assad i-a oferit lui Putin baze extinse și permanente în Siria și mercenari pentru Ucraina
În 2020, doi cetățeni chinezi au murit când locuitorii locali au condus o revoltă împotriva unei mine operate de chinezi din Sosso Nakombo.
Și în 2018, trei cetățeni chinezi au fost uciși de membrii comunității furioși după ce un lider local a murit într-un accident cu barca în timp ce însoțea mineri chinezi.
După cum s-a raportat anterior, mercenarii Wagner își consolidează pozițiile în Africa pentru a „păzi” resursele locale, din care iau un mare procent.