Potrivit MApN, prin ordin al şefului Statului Major al Apărării, general Daniel Petrescu, activităţile de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR din dotarea Forţelor Aeriene Române au fost suspendate, începând de vineri, 15 aprilie.
"Măsura a fost luată având în vedere incidenţa considerabilă a evenimentelor şi accidentelor de aviaţie înregistrate pe timpul exploatării aeronavelor MiG-21 LanceR, soldate cu mai multe victime şi aeronave avariate sau distruse, în scopul îmbunătăţirii siguranţei aeronautice şi pentru prevenirea producerii evenimentelor şi accidentelor de aviaţie prin reducerea riscurilor asociate defecţiunilor tehnice”, se arată în comunicat.
Citește și: FOTO Miliardarul Shamalov a înșelat-o pe fata lui Putin care îi era soție. L-a costat 500 milioane $
Sursa citată menţionează că, în perioada suspendării activităţilor de zbor cu aeronavele MiG-21 LanceR, Forţele Aeriene Române vor continua să execute Serviciul de luptă Poliţie Aeriană cu aeronavele F-16 din dotare, sprijinite de aeronavele aliate dislocate în România, în cadrul misiunii de Poliţie Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă NATO, potrivit News.ro
Citește și: Președintele american, Joe Biden, se declară „gata” să facă o vizită la Kiev
"În acelaşi timp, au fost dispuse măsuri pentru accelerarea demersurilor în vederea achiziţionării celor 32 de aeronave F-16 din Novegia, care vor constitui, în perioada următoare, încă două escadrile. Proiectul legii de aprobare a acestei achiziţii a parcurs etapa de transparenţă legislativă şi se află în circuitul de avizare, urmând a fi prezentat Parlamentului României în cel mai scurt timp. Resursa disponibilă a aeronavelor din cadrul celor trei escadrile de avioane multirol F-16, care vor fi operate de Forţele Aeriene, asigură operarea lor pentru o perioadă de minim 10 ani şi vor constitui o capabilitate operaţională aeriană de tranziţie către aeronavele F-35, de generaţia a V-a”, a mai transmis MApN.