România este o putere zonală dacă ne referim la Forțe Aeriene. Avem o escadrila complet operațională de F-16 Fighting Falcon la standard NATO și una în formare, iar o alta “este pe drum”. Cert este că am ajuns să asiguram serviciul de poliție aeriana si pentru alte țări.
Cu o Rusie tot mai agresivă în zona Mării Negre, apărarea spațiului aerian este o misiune tot mai importantă. Prin rotație, avioane din diverse țări NATO sosesc în România pentru misiuni de Poliție Aeriană Întărită (enhanced Air Policing) sub comandă Aliată.
Două bombardiere USA, interceptate de MIG-urile rusești, au aterizat în România. Cele două avioane ale Forțelor Aeriene Americane, interceptate duminică de aeronave rusești deasupra Mării Barents, au aterizat la Baza Aeriană Mihail Kogălniceanu din România.
Cum vrea Putin să curețe Marea Neagră de drone SUA ce vin din România. MIG-urile vor face turbulențe
VIDEO SUA pun pe MIG-ul Ucrainei așa numita „rachetă capcană”, imposibil de detectat de euși. Este pentru prima oară când astfel de rachete sunt zărite în înzestrarea unor avioanel ale Ucrainei. La orizont se zăresc și avioanele F-16 care ar urma să atace Rusia în această vară.