Akar și delegația sa au fost întâmpinați cu onoruri militare de Annegret Kramp-Karrenbauer la sediul Ministerului german al Apărării, unde cei doi miniștri au discutat despre diferite aspecte ale cooperării bilaterale în domeniul apărării, probleme de securitate internațională și evoluțiile recente din estul Mediteranei.
„Turcia este și va rămâne un partener important NATO”, a declarat Kramp-Karrenbauer după discuții, adăugând că întâlnirea de astăzi poate fi interpretată ca „un semnal special și bun” pentru aliați.
Ea a subliniat că Turcia a fost întotdeauna un partener de încredere și apropiat și a contribuit semnificativ la securitatea Europei.
„Ambele țări au un interes comun în menținerea stabilității în flancul sud-estic al NATO”, a subliniat aceasta.
Akar, la rândul său, a declarat s-au purtat discuții „foarte sincere și constructive” pe o serie de subiecte importante.
„Am avut ocazia să discutăm o gamă largă de probleme, atât subiecte bilaterale, cât și probleme de securitate și apărare în cadrul NATO și al UE”, a spus el.
În aceeași zi, și Casa Albă a purtat o discuție, telefonică, axată pe alianța NATO.
Purtătorul de cuvânt al președinției turcești, Ibrahim Kalin, și consilierul american pentru securitate națională, Jake Sullivan, au discutat despre relațiile Turcia-SUA, fiind de acord să consolideze alianța NATO și să ia măsuri care să stimuleze pacea și stabilitatea regională și globală.
Alte subiecte fierbinți au fost despre Mediterana de Est, Cipru, Afganistan, Nagornîi Karabah, Siria, Libia și pandemia COVID-19.
Se așteaptă ca ambele țări să adopte un model de relație constructiv, durabil și puternic în viitor.