Ca parte a măsurilor împotriva unor asemena „provocări”, în regiunile Zaporoijie, Mikolaiv, Odesa, Sumi și Harkov s-au format peste 70 de grupuri mobile de vehicule echipate cu mortiere, a declarat purtătorul de cuvânt al ministerului, Igor Konașenkov, într-un briefing zilnic la Moscova, potrivit Anadolu Agency.
Atacarea lăcașelor de cult este de multă vreme pe „masa” Patriarhului Kirill, ca răzbunare pentru desprinderea Bisericii Ortodoxe din Ucraina de Moscova.
Patriarhul Kirill a devenit unul dintre cei mai importanți susținători ai războiului. Predicile sale fac ecou, și în unele cazuri chiar furnizează, retorica pe care a folosit-o președintele Vladimir Putin pentru a justifica atacul asupra orașelor și a civililor din Ucraina.
„Lăsați această imagine să inspire tinerii soldați care depun jurământ, care pornesc pe calea apărării patriei”, a intonat Kirill în timp ce dădea o icoană aurita generalului Viktor Zolotov în timpul slujbei la Catedrala Hristos Mântuitorul din Moscova, la mijlocul lunii martie.
Darul prețios, a răspuns generalul, va proteja trupele în luptele împotriva „naziștilor” ucraineni.
Citește și
EXCLUSIV Primarul pro-rus din Chișinău își finanțează proiectele din banii bucureștenilor
Ministerul rus al apărării: Kievul a angajat 6.824 de mercenari străini. 1.500 sunt din România
„Darul” lui Kirill nu a protejat trupele ruse în Ucraina, însă patriarhula reușit să provoace schisme profunde în Biserica Ortodoxă globală.
Preoții din Ucraina și din alte țări ale Europei și din Statele Unite au condamnat girul dat de biserica rusă invaziei brutale a lui Putin.
Zeci de preoți din Rusia s-au rupt de patriarhul în vârstă de 75 de ani, punându-și semnăturile pe o scrisoare deschisă în care condamnă invazia.
Într-un apel săptămâna trecută, peste 320 de preoți ucraineni l-au acuzat pe patriarh că predică „erezie” și le-au cerut liderilor bisericii la nivel mondial să-l aducă în fața unui tribunal pentru a decide dacă trebuie destituit.
„Kirill a comis crime morale binecuvântând războiul împotriva Ucrainei și sprijinind pe deplin acțiunile agresive ale trupelor ruse pe teritoriul ucrainean”, au scris ei. „Este imposibil pentru noi să rămânem în orice formă de supunere canonică față de Patriarhul Moscovei”.
Patriarhul și biroul său de comunicații nu au răspuns solicitărilor de comentarii adresate de The Washington Post.