Neonazist german, condamnat la închisoare pe viață pentru asasinarea unui ales local pro-migranţi

DE Miruna Moldoveanu | Actualizat: 28.01.2021 - 13:40
Stephan Ernst, condamnat la detenție pe viață/FOTO: Getty
Stephan Ernst, condamnat la detenție pe viață/FOTO: Getty

Un neonazist german a fost condamnat joi de un tribunal din Frankfurt la închisoare pe viaţă pentru uciderea în 2019 a unui ales local creştin-democrat favorabil primirii de migranţi, un asasinat care a şocat la acea vreme Germania, scriu AFP şi dpa, citate de Agerpres.

SHARE

Stephan Ernst, în vârstă de 47 de ani, a fost acuzat de parchetul federal din Karlsruhe de „omor cu circumstanţe agravante” şi de „tentativă de omor cu circumstanţe agravante”.

Walter Lübcke, ales local şi înalt funcţionar teritorial, în vârstă de 65 de ani, membru al Uniunii Creştin-Democrate, a fost găsit mort pe 2 iunie 2019 pe terasa casei sale din Kassel, landul Hessa. Victima fusese împuşcată în cap şi zăcea într-o baie de sânge.

Suspectul Stephan Ernst a fost arestat în scurt timp şi iniţial a mărturisit crima, după care a retractat şi l-a acuzat pe presupusul său complice, Markus H.

Acesta a primit joi o pedeapsă de un an şi jumătate de închisoare cu suspendare pentru încălcarea legii privind armele de foc. Justiţia nu l-a găsit însă vinovat de complicitate la crimă.

În schimb, Ernst va trebui să execute cel puţin 15 ani de detenţie.

Potrivit anchetatorilor, cei doi suspecţi au asistat la o reuniune publică în care Walter Lübcke şi-a declarat sprijinul faţă de deciziei cancelarului Angela Merkel de a deschide porţile în 2015 pentru solicitanţii de azil.

Stephan Ernst, acuzat şi de tentativă de omor cu armă albă în 2016 împotriva unui solicitant de azil irakian, şi-a proiectat tot mai mult ura xenofobă, „începând de la această reuniune”, asupra lui Walter Lübcke, au afirmat procurorii, potrivit Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te