Cadourile au fost expuse la biroul primului ministru sau la reședința sa oficială din Balfour Street, dar Netanyahu trebuia să le returneze la sfârșitul mandatului său, conform documentelor dezvăluite de ziarul Ma'ariv.
Lista cadourilor include un document semnat de Donald Trump prin care muta Ambasada SUA de la Tel Aviv la Ierusalim, o cutie de sticlă cu frunze de aur cu semnătura lui Barack Obama și prima Biblie cu Comentariul lui Rashi - Shlomo Yitzchaki, cunoscut sub acronimul Rashi, rabin și autor în Franța medievală care a făcut comentarii la Talmud și Biblia ebraică (Tanakh) - de la președintele rus Vladimir Putin.
Citește și
Putin le dă o primă cadou poliţiştilor şi militarilor înaintea alegerilor
12 ani de închisoare pentru o opozantă a lui Lukașenko, Maria Kolesnikova
Au fost, de asemenea, cadouri de la cancelarul german Angela Merkel și de la fostul președinte francez Nicolas Sarkozy.
Un purtător de cuvânt al lui Netanyahu a declarat că toate cadourile au fost returnate, iar cadourile de pe lista citată nu sunt în posesia sa.
Purtătorul de cuvânt a numit, de asemenea, raportul „o încercare de a crea un episod fictiv pentru a distrage publicul de la milioanele cheltuite pentru renovarea reședințelor private ale prim-ministrului Naftali Bennett și ale prim-ministrului supleant Yair Lapid”.