Ciucă, general de armată în rezervă. a menţionat că tehnologia nu ajută la a vedea tot şi de aceea este nevoie de o verificare la faţa locului, pentru confirmarea sau infirmarea unei astfel de informaţii.
Politicianul a fost întrebat la Eforie Nord, despre glonţul găsit într-o gospodărie din Chilia Veche şi dacă el consideră că tot ce s-a întâmplat în ultimele zile reprezintă un atac la securitatea României.
Nicolae Ciucă spune că drona a fost un aparat de supraveghere
“Sunt aspecte care, pur şi simplu, se petrec în proximitatea României, la limita de graniţă dintre România şi Ucraina.
Sunt evenimente care, din păcate, într-o astfel de situaţie, se pot întâmpla şi partea de analiză sau de a expune un punct de vedere, pe un astfel de subiect, fără să ştiu care sunt datele tehnice... nu o voi face, pentru că este un aspect care ţine pur şi simplu de specialiştii care trebuie să elucideze ceea ce s-a întâmplat şi cum s-a întâmplat”, a afirmat Nicolae Ciucă.
El a motivat apoi de ce nu doreşte să comenteze aceste aspecte.
Citeşte şi: Nicolae Ciucă, cu ocazia Zilei Independenţei: „Gânduri bune tuturor confraţilor de peste Prut”
“De aceea am zis că nu vreau să comentez, să-mi dau cu părerea, pentru că în astfel de situaţii, atât la nivelul Ministerului Apărării, cât şi al Ministerului de Externe, al celorlalte structuri din sistemul naţional de Apărare şi Siguranţă Naţională, se fac aceste analize, pentru că trebuie demonstrat dacă s-a petrecut acest eveniment cu intenţie sau a fost pur şi simplu din greşeală.
Şi atunci, într-un fel sunt măsurile când este dovedită intenţia, altele sunt măsurile în momentul în care a fost, pur şi simplu, o scăpare”, a explicat fostul premier.
El a mai fost întrebat care sunt măsurile de siguranţă care s-ar putea lua şi ce mesaj are pentru oamenii care locuiesc în acea zonă de graniţă.
Citeşte şi: Nicolae Ciucă: PNL e la guvernare într-o perioadă foarte dificilă. A erodat şi continuă să erodeze
“Este datoria Ministerului Apărării Naţionale şi a tuturor instituţiilor din sistem care îşi desfăşoară activitatea pe frontiera României, la graniţa cu Ucraina, să evalueze situaţia şi să realizeze acel dispozitiv de supraveghere, monitorizare şi avertizare, astfel încât populaţia din zona respectivă să poată să fie atenţionată din timp despre eventualitatea oricărui pericol”, a declarat Nicolae Ciucă.
Întrebat cum este posibil ca Armata să nu găsească resturile de dronă căzute în ţara noastră şi acestea să fie descoperite de un civil, care cunoştea zona, fostul premier a răspuns:
“Neavând date tehnice şi fiind vorba despre un eveniment atât de relevant, cel puţin în plan al emoţiei care se poate transmite, în ceea ce priveşte mesajul faţă de siguranţa cetăţenilor care locuiesc acolo, daţi-mi voie să nu îmi dau cu părerea, pentru că nu ştiu ce s-a întâmplat, cum s-a întâmplat. Este o chestiune pe care nu vreau să speculez”.
Complexitate
Nicolae Ciucă a mai fost întrebat dacă este normală bâlbâiala de la nivelul Ministerului Apărării Naţionale, care, timp de două zile, a negat existenţa fragmentelor de dronă pe teritoriul României.
“Este clar că nu trebuie să se întâmple lucrurile de o asemenea manieră. Este nevoie totuşi să conştientizăm că ne aflăm într-o situaţie deosebit de complexă, din punctul de vedere al securităţii, şi există posibilitatea ca, din greşeală, astfel de echipamente, cum a fost acesta, nu a fost un echipament exploziv, că am înţeles din tot ceea ce s-a întâmplat acolo că nu există urme ale unei explozii, ci a fost un aparat de supraveghere asupra căruia s-a pierdut controlul şi s-a prăbuşit pe teritoriul României.
Da, astfel de chestiuni se pot întâmpla. Faptul că până când nu avem o certitudine faţă de ceea ce se poate afla la faţa locului şi iată că de multe ori tehnica şi tehnologia nu ne ajută să vedem absolut totul şi este nevoie ca omul să meargă şi să verifice la faţa locului, să confirme sau să infirme o astfel de informaţie”, a mai transmis Nicolae Ciucă, conform News.ro.
Siguranţă
El a afirmat că oamenii din zona respectivă sunt în siguranţă şi că autorităţile statului trebuie să întărească această încredere a oamenilor.
“Din punctul meu de vedere, teritoriul României, oamenii sunt în siguranţă şi trebuie să dăm încredere oamenilor că sunt în siguranţă şi totodată trebuie să avem instituţiile statului care să ia măsuri în consecinţă şi să întărească această încredere a oamenilor că sunt în siguranţă”, a mai declarat Nicolae Ciucă.