O femeie în vârstă, în pantaloni negri, pantofi grei și un pardesiu gri murdar, cu batic pe cap, se târăște pe stradă. Se aude o altă explozie. Tresare, cu ochii deschiși larg, dar nu se opreşte din mers.
Ea se alătură unei mulțimi de câteva zeci de ucraineni, majoritatea rezidenți în vârstă, înghesuiţi, ca să se apere de frig, conform CNN.
Drumurile sunt acoperite cu noroi și moloz, aruncat în sus de nenumărate explozii. Puținele vehicule trebuie să ocolească craterele pline cu apă, unde au căzut bombe.
Etajele superioare ale unor blocuri au fost reduse la moloz și numai o fereastră de pe stradă este intactă. Cablurile telefonice și electrice șerpuiesc de-a lungul pământului, moarte de mult.
La marginea mulțimii, în picioare, singură, se află Lubov Bilenko, în vârstă de 72 de ani. Fața ei este plată, lipsită de emoție, ochii ei întunecați, fără expresie, privirea – departe tare.
„Desigur, eram foarte speriați înainte”, spune ea, cu voce joasă. „Acum ne-am obișnuit”, spune ea despre bombardament. „Nici nu mai acordăm atenție”.
Bilenko spune pentru CNN că s-a aventurat să iasă din apartamentul ei, unde locuiește singură, pe drumul principal, pentru a-și lua pensia lunară, adusă în oraș de o unitate mobilă a Ukrpoşta, Serviciul Poștal Ucrainean.
Pensia lui Bilenko este de doar 80 de dolari pe lună. Este suficient să cumperi puțină mâncare, de la unul dintre puținele magazine încă deschise. Mica dubă galbenă-albă Ukrposhta vine la Siversk o dată pe lună.
Anna Fesenko, o femeie blondă cu zâmbet iute, conduce unitatea mobilă. În timp ce ea și colegii ei verifică documentele, pe o listă de destinatari, și distribuie numerar, Anna arborează un zâmbet și un chicotit ocazional pentru locuitorii obosiţi ai orașului.
Fesenko spune că este la Ukrpoşta de 15 ani. Acei ani de muncă poștală previzibilă și metodică nu au pregătit-o pentru ceea ce face acum.
„Nu mi-aș fi putut imagina niciodată un astfel de coșmar”, a spus ea pentru CNN.
Înainte de a conduce unitatea mobilă, Fesenko a lucrat la oficiul poștal din Bahmut, la aproximativ 22 de mile sud de Siversk. Dar, la mijlocul toamnei, luptele din jurul orașului au devenit atât de intense, încât ea și colegii ei de acolo au fost nevoiți să evacueze.
Ea înțelege că munca ei nu este doar să înmâneze pensii: este să le reamintească oamenilor din Siversk că nu au fost uitați.
„Cred că suntem singura legătură între ei și restul lumii”, spune ea. Nu toată lumea însă este dispusă să iasă afară din casă.
Am plecat din Siversk în jurul prânzului. Distribuția pensiile fusese făcută doar pe jumătate.
O oră mai târziu, un obuz de artilerie rusă s-a izbit în pământ, la doar un bloc distanță, ne-a spus Fesenko, oficialul poștal, la telefon.
Nimeni nu a fost rănit, a spus ea, dar ea și colegii ei s-au dispensat de formalități: au dat repede banii pe care îi puteau celor care încă așteptau, a spus ea, apoi au plecat.
