Ambele seisme au fost localizate la aproximativ 10 kilometri de extremitatea sudică a acestei insule din Marea Egee, la o adâncime de 13 kilometri sub nivelul scoarţei. Potrivit Institutului de Geodinamică din Atena, primul seism a avut magnitudinea 4,8, iar cel de-al doilea a avut magnitudinea 5,2.
Purtătorul de cuvânt al serviciilor de urgenţă de pe insulă a dezvăluit pentru un post de televiziune că localnicii şi turiştii au ieşit pe străzi cuprinşi de panică după primul seism.
Citește și: VIDEO Ploi cu grindină mare cât un ou în ultima zi de vară. O fetiță de doi ani a murit
"Verificăm dacă s-au produs pagube materiale, dar până acum nu am descoperit nimic", a declarat primarul din East Samos, Giorgios Stantzos, pentru postul radiofonic Skai. Edilul elen a adăugat că pe insulă se află şi mulţi turişti, însă oamenii nu trebuie să aibă în prezent motive de îngrijorare.
Citește și: VIDEO Făcută în Ucraina, drona Bayraktar are motor cu reacție și face manevre agresive. Ținta: Putin
Locuitorii din Samos îşi amintesc încă puternicul seism care s-a produs pe această insulă în octombrie 2020. Atunci, un seism cu magnitudinea 6,9 a provocat prăbuşirea mai multor clădiri. Două persoane tinere au fost ucise.
Pe coasta vestică a Turciei, afectată şi ea de acel cutremur de pământ, au fost raportate peste 100 de victime, relatează Agerpres.