Se pare că dragostea de mamă are şi ea limite. O femeie în vârstă de 75 de ani din oraşul Pavia, din nordul Italiei, a obţinut un ordin judecătoresc pentru ca fiii ei, în vârstă de 40 şi 42 de ani, să fie evacuaţi din casa ei, unde trăiau ca nişte "paraziţi", relatează News.ro, citând CNN.
Citește și: Iluzie optică. Ce față crezi că este fericită? Răspunsul arată cât de creativ sau pragmatic ești
Cei doi fii, descrişi în documentele de la tribunal de către mama lor ca fiind nişte "paraziţi", locuiau în apartamentul familiei fără să contribuie financiar sau să ajute în casă, potrivit plângerii depuse de femeia al cărei nume nu a fost dezvăluit. Ambii bărbaţi au un loc de muncă, se arată în documentele tribunalului.
O mamă și-a dat afară băieții din casă cu ajutorul instanței. Au 40 și 42 de ani și nu făceau nimic
Judecătoarea Simona Caterbi a dat dreptate mamei pensionare, care este separată de tatăl bărbaţilor şi a cărei pensie se duce în întregime pe mâncare şi întreţinerea casei.
Judecătoarea a hotărât că cei doi "bamboccioni" (periorativ, copii mari care trăiesc pe cheltuiala părinţilor - n.r.), au termen până la 18 decembrie să părăsească locuinţa.
"Nu există nicio prevedere în legislaţie care să atribuie copilului adult dreptul necondiţionat de a rămâne în locuinţa deţinută exclusiv de părinţi, împotriva voinţei acestora şi doar în virtutea legăturii familiale", a motivat judecătoarea Caterbi.
Bărbaţii, care şi-au angajat avocaţi pentru a lupta împotriva mamei, au argumentat că părinţii italieni sunt obligaţi prin lege să aibă grijă de copiii lor atât timp cât este necesar.
Citește și: Ingineri români ar putea revoluționa mașinile electrice: Butuc de roată, cu motor și frână integrate
Caterbi a citat legea în vigoare în hotărârea sa şi a fost de acord că "şederea în proprietate ar putea fi considerată iniţial întemeiată, deoarece legea se bazează pe obligaţia de întreţinere care îi revine părintelui".
Ea spune însă că prevederea "nu mai pare justificată având în vedere că cei doi pârâţi sunt subiecţi de peste 40 de ani şi că, odată depăşită o anumită vârstă, copilul nu mai poate aştepta ca părinţii să continue obligaţia de întreţinere dincolo de limite care nu mai sunt rezonabile".
Încă nu se ştie dacă cei doi bărbaţi vor face apel.
Nu este însă prima dată când "mammoni", un termen italian folosit pentru a descrie bărbaţii adulţi care sunt prea dependenţi de mamele lor, sunt luaţi în vizorul sistemului juridic.
În 2020, Curtea Supremă din Italia a dat o decizie împotriva unui bărbat de 35 de ani care lucra ca profesor de muzică cu jumătate de normă şi care încă aştepta sprijin financiar de la părinţii săi, după ce a susţinut că nu se poate întreţine singur cu un salariu anual de 20.000 de euro .
Italienii îşi părăsesc casa părintească la vârsta medie de 30 de ani, potrivit datelor Eurostat 2022. Croaţia se află pe primul loc în Uniunea Europeană, cu o vârstă medie de 33,4 ani.
În schimb, odraslele din Finlanda, Suedia şi Danemarca îşi încep viaţa pe cont propriu la vârsta medie de 21 de ani, potrivit aceloraşi date.