O navă iraniană, în drum spre portul sirian Latakia, a fost atacată în Mediterana

DE Adina Mutăr | 12.03.2021 - 20:45
Foto: fleetmon
Foto: fleetmon

Nava-container Shahre Kord, sub pavilion iranian, a fost atacată în estul Mediteranei, a declarat vineri compania căreia îi aparține, calificând incidentul ca „terorism și piraterie”.

SHARE

Echipajul nu a fost rănit, iar nava a fost avariată ușor, a declarat purtătorul de cuvânt al companiei, Ali Ghiasian, precizând că se va face o acțiune legală împotriva atacatorilor, fără să-i numească.

Ceea ce n-a spus compania este că nava se îndrepta spre portul sirian Latakia, încălcând embargoul.

Iranul încalcă embargoul impus Siriei

De la sfârșitul anului 2019, Israelul a folosit armament, inclusiv mine de apă, pentru a lovi 12 nave iraniene care transportau petrol și alte mărfuri, inclusiv arme, către Siria, relatează Wall Street Journal, citând oficiali americani.

Acestea au fost atacate în Marea Roșie și în alte zone ale regiunii. SUA au cerut în trecut în instanță confiscarea navelor iraniene pe motiv că acestea transportă logistică și petrol pentru sprijinul milițiilor șiite din Siria, încălcându-se sancțiunile SUA împotriva Iranului și sancțiunile internaționale împotriva regimului Assad din Siria.

Citește și

Iranul a intensificat activităţile în complexul nuclear de la Natanz

Serie de atacuri, cu drona și rachete, contra instalaţiilor petroliere din Arabia Saudită

 

Iranul și-a continuat comerțul cu petrol cu Siria, transportând milioane de barili. Navele nu au fost scufundate, ci au fost sabotate. Israelul a refuzat să comenteze orice rol în atacuri.

SUA nu oferă „stimulente” pentru a reintra în acordul nuclear

Joi, consilierul pentru securitate națională de la Casa Albă, Jake Sullivan, s-a întâlnit cu omologul său israelian, Meir Ben-Shabbat, pentru a discuta o serie de probleme, în special cele generate de Iran.

Statele Unite au reiterat că nu vor oferi Iranului „stimulente unilaterale” pentru a-l convinge să participe la discuții cu privire la reluarea respectării de către ambele părți a acordului nuclear iranian din 2015.

„Nu vom face niciun gest unilateral și nu vom oferi stimulente pentru a-i determina pe iranieni să vină la masa negocierilor. Dacă iranienii au impresia că, în absența oricărei mișcări din partea lor pentru a relua respectarea deplină a JCPOA, vom oferi favoruri sau gesturi unilaterale, ei bine, asta este o interpretare greșită", a declarat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Ned Price, referindu-se la acordul nuclear din 2015, din care SUA au fost retrase de Administrația Trump.

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te