În cadrul unei întâlniri care a avut loc la Satu Mare, șeful Administraţiei Militare Regionale Transcarpatia, Viktor Mikita, a anunţat că, anul acesta, regiunea va primi zeci de milioane de euro de la UE, pentru implementarea unor proiecte de infrastructură, prioritare fiind domenii precum sănătatea, protecția mediului, reducerea poluării și inițiativele comune între regiunile de frontieră, în special în domeniul securității.
Potrivit lui Mikita, obţinerea acestor fonduri reprezintă rezultatul demersurilor întreprinse de Agenția pentru Dezvoltare Regională Transcarpatia, Departamentul de Cooperare Euroregională al administraţiei și Consiliul Regional.
"Regiunea noastră este lider în ceea ce privește numărul de proiecte selectate pentru obţinerea de granturi în cadrul programului''Interreg VI-A NEXT HUSKROUA'', finanțat de UE.
O regiune aflată la granița cu România va avea un rol strategic. Care e legătura cu Ucraina
Pe 28 iunie, în județul Satu Mare, România, a avut loc o ședință a Comitetului de monitorizare a programului de cooperare transfrontalieră ''Interreg VI-A NEXT Ungaria-Slovacia-România-Ucraina 2021-2027'', în cadrul căreia a fost prezentată lista proiectelor aprobate, care au trecut de selecția competitivă" - a detaliat şeful regiunii Transcarpatia, conform Rador.
Potrivit acestuia, lista cu proiectele aprobate va fi publicată oficial după finalizarea tuturor procedurilor, în conformitate cu regulamentul programului.
Budapesta solicită Ucrainei să admită că întreg teritoriul regiunii Transcarpatia, situată la granița nordică a României, este considerat „teritoriu tradițional maghiar”. Ungaria se referă și la zonele unde comunitățile maghiare nu au locuit niciodată.
Citește și: NATO apără traseul militar ce trece prin România. Rusia spune că războiul cu Alianța e aproape
Jurnaliștii raportează că o astfel de solicitare face parte din cele 11 puncte transmise Ucrainei în ianuarie 2024 de către Peter Szijjarto, ministrul de externe al Ungariei. Ele nu au fost făcute publice până acum.
Ungaria solicită recunoașterea Transcarpatia drept teritoriu maghiar
La acea vreme, premierul maghiar Viktor Orbán a fost de acord să sprijine începerea negocierilor pentru aderarea Ucrainei la UE. Totuși, a cerut în schimb ca autoritățile ucrainene să se angajează public să respecte aceste 11 cerințe.
Citește și: VIDEO SUA pun pe avioanele F-16 rachete ce țintesc la 1.000 km. Putin poate fi lovit din Ucraina
Conform articolului, cel mai controversat punct este acordarea unui nivel special de protecție a drepturilor maghiarilor. Budapesta solicită recunoașterea automată a tuturor localităților din Transcarpatia ca fiind „tradițional maghiare”.
„Chiar și cele în care maghiarii nu au trăit niciodată din punct de vedere istoric. Motivul este că, în general, în regiunea Transcarpatică, conform recensământului din 2001 și din anii precedenți, ponderea maghiarilor era sub 10%”, se spune în articol.