Aceștia spun că astfel se va reveni, parțial, la normalitate, arată publicația Global Times.
Zhu Zhengfu, membru al comisiei naționale a Conferinței Politice Consultative a Poporului Chinez, a declarat pentru publicație, că țara ar trebui să promoveze recunoașterea unui astfel de pașaport de vaccinare la nivel global pentru a încuraja turismul internațional și schimburile economice.
Zhu a mai afirmat pentru Global Times, publicație ce aparține de cotidianul oficial al Partidului Comunist, că sosirile internaționale ar putea fi exceptate de la condiția de carantinare dacă au un test negativ și un pașaport de vaccinare.
China ar putea emite pașapoarte de vaccinare anti-COVID
Întâlnirile anuale ale parlamentului chinez și ale organismului său consultativ vor începe vineri, respectiv joi. Delegații ce participă la aceste reuniuni depun propuneri pentru legislație nouă sau reglementări, deși nu toate devin legi.
O astfel de propunere vizează și emiterea de pașapoarte de vaccinare care să fie admise și în Honk Kong, potrivit Reuters, citat de Digi24.