Oficiali din R. Moldova s-au întâlnit cu liderul de la Tiraspol. UE sprjină integritatea republicii

DE Elena Andrei | 29.04.2022 - 15:58
Oficiali din R. Moldova s-au întâlnit cu liderul de la Tiraspol. UE sprjină integritatea republicii/foto: eunews
Oficiali din R. Moldova s-au întâlnit cu liderul de la Tiraspol. UE sprjină integritatea republicii/foto: eunews

Viceprim-ministrul moldovean pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, și secretarul Consiliului Suprem de Securitate, Dorin Recean, s-au întâlnit cu liderul transnistrean Vadim Krasnoselski, a declarat Biroul de Reintegrare al Republicii Moldova pentru Interfax.

SHARE

Potrivit Biroului Reintegrare, întâlnirea a avut loc în satul Varniţa de pe malul vestic al râului Nistru, lângă graniţa administrativă dintre Moldova şi Transnistria, şi s-au discutat „probleme de securitate şi situaţia actuală din regiune”.

Serviciul de presă al liderul autoproclamatei Republici Moldova Transnistreană a publicat vineri un scurt raport asupra întâlnirii. Niciuna dintre părți nu a oferit detalii despre întâlnire.

Alerta roșie din cauza amenințării teroriste a fost declarată în Transnistria la începutul săptămânii, în urma exploziilor la Ministerul Securității de Stat și la un centru de televiziune și radio, unde au fost avariate antene de transmisie. În niciunul dintre incidente nu au fost victime.

Securitatea a fost sporită și au fost plasate blocaje rutiere la intrările în regiune și în toate orașele din Transnistria. Guvernul Republicii Moldova consideră restricțiile unilaterale de călătorie ca fiind excesive și nefondate.

Potrivit Chișinăului, „părțile aflate în conflict din Transnistria” au încercat să intensifice tensiunile. Tiraspolul a spus că „urmele” atacurilor duc în Ucraina.

Citește și

MAE bulgar le recomandă cetățenilor săi să părăsească Republica Moldova

Zelenski: Rusia vrea să destabilizeze regiunea pentru a amenința Moldova

O delegație OSCE a sosit vineri în Moldova în legătură cu incidentele din Transnistria.

Delegația urmează să se întâlnească la Chișinău cu Serebrian, Recean și ministrul de Externe al Republicii Moldova, Nicu Popescu, și cu liderul și negociatorul politic transnistrean Vitali Ignatiev la Tiraspol.

Șeful UE pentru politică externă, Josep Borrell, a cerut vineri tuturor părților să evite destabilizarea în urma exploziilor din regiunea separatistă a Moldovei, Transnistria.

„Uniunea Europeană face apel la actorii responsabili să evite destabilizarea situației”, a spus Borrell într-un comunicat oficial, calificând ultimele incidente din Transnistria „în detrimentul securității și stabilității Republicii Moldova”.

El a salutat „reacțiile reținute” ale Guvernului Republicii Moldova și a reiterat sprijinul blocului pentru integritatea teritorială și suveranitatea țării.

 

 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te