Pactul pentru educație antrepremorială va fi parte a Pactului pentru muncă și va fi semnat la invitația ministrul Educației, Monica Anisie, într-un cadru oficial, la Ministerul Educației.
Memorandumul de colaborare dintre CONAF si MEC a fost discutat în cadrul lansării volumului ,,Educație antreprenorială. Școala de business” .
,,Mă alătur acestei inițiative și voi semna pactul întrucât cred cu tărie în necesitatea dezvoltării unei culturi antreprenoriale în România și a unei educații care să susțină dezvoltarea tinerilor”, a declarat Monica Anisie, ministrul Educației.
,,În ultimii 10 ani au fost implementate iniţiative pentru promovarea educaţiei antreprenoriale, însă acţiunile în această direcţie sunt disparate, neexistând o coordonare și coerenţă între ele. Sprijinirea antreprenoriatului nu a fost niciodată mai importantă ca acum. Consolidarea educației antreprenoriale în școli, instituții de învățământ profesional și universități va avea un impact pozitiv asupra caracterului dinamic al antreprenoriatului în cadrul economiei noastre”, a declarat Cristina Chiriac de la CONAF.
Lansarea cărții ,,Educație antreprenorială. Școala de business”, scrisă de Cristina Chiriac, Adriana Ungureanu și Silvia Daniela Pohrib a avut loc la Biblioteca Natională în prezența ministrului Educației – Monica Anisie, fostului ministrul al Finanțelor – Gheorghe Ialomițianu și a președintelui Asociației Brokerilor din România - Dan Paul. La eveniment au fost prezenți reprezentanți ai mediului antreprenorial din România, ai mediului academic și mass-media.