Tranziţia Uniunii Europene la energia verde a atins un punct de cotitură în luna mai, când, pentru prima dată în istorie, panourile fotovoltaice au generat mai multă electricitate decât toate centralele pe cărbune din blocul comunitar, şi asta încă înainte de venirea verii când producţia de energie fotovoltaică va creşte şi mai mult.
Panourile solare au produs mai multă energie decât cărbunele, în Europa
Chiar dacă această expansiune furibundă a capacităţilor de producţie a energiei fotovoltaice este un semn de bun augur pentru eforturile vizând înlocuirea combustibil fosili, momentul istoric scoate în evidenţă şi deficienţele din sistemul energetic. Preţurile la electricitate au trecut în teritoriul negativ în unele zile însorite din luna mai deoarece operatorii de reţea au avut probleme în a gestiona producţia crescută de energie fotovoltaică.
"Vara aceasta va fi ca o vedere trimisă din viitor. Principalul mesaj va fi: nu suntem gata încă", susţine Kesavarthiniy Savarimuthu, analist la BloombergNEF.
Boom-ul energie fotovoltaice, precum şi riscurile de ajustare, nu este nicăieri mai evident decât în Ţările de Jos. Aici sunt instalate peste 100 de Megawaţi de panouri fotovoltaice la fiecare 100.000 de rezidenţi, adică dublu faţă de însorita Spanie şi de trei ori mai mult decât în China, care este de departe lider mondial când vine vorba de capacitatea fotovoltaică totală instalată.
Ţările de Jos susţin că au cea mai densă reţea de panouri fotovoltaice din lume graţie programelor guvernamentale de susţinere. Aceste programe recompensează gospodăriile care şi-au instalat panouri fotovoltaice, fiecare kilowat de electricitate produs ducând la reducerea facturilor la curent.
"Guvernul olandez a făcut asta pentru a stimula instalarea de panouri fotovoltaice dar programul a înregistrat un succes mult prea mare", spune Jorrit de Jong, purtător de cuvânt la TenneT, operatorul de reţea din Ţările de Jos, care are şi el instalate pe acoperişul casei şapte panouri fotovoltaice care îi produc cel puţin 80% din consumul anual de electricitate al gospodăriei. "Dacă spăl rufe sau îmi încarc maşina în momentele când nu este soare, asta nu are importanţă pentru mine, pentru că sunt plătit de către furnizorul meu de electricitate", precizează Jorrit de Jong.
În luna mai producţia de energie fotovoltaică a crescut cu 10% comparativ cu situaţia din anul anterior, până la un nivel record de 27 Terawaţi-oră.
Spre deosebire de energia eoliană,hidro sau geotermală, energia fotovoltaică are avantajul crucial că este rapid de instalat. Tot ceea ce este nevoie este un stimulent pentru proprietarii de case şi dezvoltatorii imobiliari să îşi transforme acoperişurile în mini parcuri eoliene. Însă reţelele energetice naţionale au fost puse la punct având în centru mari capacităţi de generare care să funcţioneze în tandem cu operatorii de reţea pentru a menţine sistemul în echilibru. Un sistem mai distribuit este mai greu de gestionat şi va fi pus serios la încercare în vara acestui an.
Citește și: PSD amenință cu alegeri anticipate, dacă protocolul rotativei nu e respectat: „Nu ne temem”
Există deja semnale ale unui decalaj între oferta şi cererea de electricitate. Săptămâna trecută, preţurile la electricitate au ajuns în teritoriul negativ în momentele în care producţia de energie fotovoltaică a atins un nivel record în Germania, cel mai mare producător european de electricitate. Existenţa unor preţuri negative la electricitate nu este o noutate şi această situaţie este frecventă în momentele în care se produce o cantitate mare de energie eoliană, fie în timpul nopţii, fie în week-end când cererea de electricitate este mai redusă.
Atunci când are loc o creştere explozivă a producţiei de electricitate, furnizorii trebuie să îi plătească pe consumatori să utilizeze electricitate. Nu înseamnă că toată electricitatea provine din surse regenerabile. Unele centrale convenţionale pot fi pornite sau oprite, pentru a menţine stabilitatea reţelelor.
Fluctuaţiile de preţuri din ce în ce mai mari şi tarifele persistent de mici sau chiar negative în perioadele în care producţia din surse regenerabile atinge un nivel de vârf ar putea pune în pericol noile investiţii, avertizează Axel Thiemann, director general la Sonnedix, unul din cei mai mari dezvoltatori de parcuri fotovoltaice din Europa. De la finele lui 2021, Sonnedix şi-a dublat portofoliul de proiecte europene însă Thiemann avertizează că dezvoltarea de noi proiecte fotovoltaice va deveni mai dificilă dacă nu se va schimba modul în care energia produsă este gestionată.
"Pe măsură ce noi investiţii sunt finalizate, reţeaua va deveni din ce în ce mai saturată în anumite momente ale zilelor de vară. Chiar dacă ai un număr nelimitat de proiecte fotovoltaice autorizate, ele nu vor fi construite dacă nu există o rută clară spre piaţă", spune Axel Thiemann.
O mai bună acomodare cu afluxul de energie regenerabilă va necesita un nou gen de flexibilitate în sistemul energetic, care nu exista atunci când toată electricitatea provenea de la câţiva mari producători de energie pe bază de combustibili fosili sau de la câteva centrale nucleare care puteau fi pornite şi oprite în funcţie de evoluţia cererii.
Sunt mai multe modalităţi de adaptare. Bateriile conectate la reţea ar putea utiliza energie în momentele însorite sau cu vânt ale zilei, pentru a o revinde când sursele regenerabile nu mai produc la fel de multă electricitate. De asemenea, consumatorii ar putea fi stimulaţi să utilizeze energie în perioadele când producţia din surse regenerabile atinge nivelul de vârf. Acest lucru ar putea fi deosebit de important pe măsură ce din ce în ce mai multe vehicule electrice ajung pe şosele şi gospodăriile fac trecerea de la boilerele tradiţionale la pompele de căldură.