Papa: „Câte catastrofe ar fi fost evitate dacă femeile ar fi fost implicate în luarea deciziilor!”

DE Bianca Iosef | 15.09.2022 - 17:53
Papa Francisc- Foto: Inquam Photos
Papa Francisc- Foto: Inquam Photos

Papa Francisc a pus în gardă joi în privinţa 'efectului de domino' al conflictelor militare asupra relaţiilor internaţionale, la închiderea congresului din Kazahstan la care responsabili religioşi din toată lumea le-au lansat liderilor lumii un apel la 'dialog'.

SHARE

'Pacea este urgentă pentru că orice conflict militar sau focar de tensiuni şi confruntări astăzi nu poate avea decât un efect de domino nefast şi compromite grav sistemul de relaţii internaţionale', a declarat papa cu prilejul celui de-al 7-lea congres al religiilor mondiale şi tradiţionale, desfăşurat în capitala kazahă Nur-Sultan.

Participanţii la acest summit trianual - în jur de 100 de delegaţii din 50 de ţări şi reprezentând diferite confesiuni (islamică, iudaică, budistă ş.a.) - au adoptat cu majoritate o declaraţie care îi cheamă pe liderii lumii să 'renunţe la orice retorică agresivă şi distructivă ce conduce la destabilizarea lumii'.

Citește și: Tanczos: Constatăm o serie de creşteri artificiale ale preţurilor la materiilele pentru încălzire

'Suntem convinşi că declanşarea oricărui conflict militar, creând focare de tensiuni şi de confruntare, provoacă reacţii în lanţ care dăunează relaţiilor internaţionale', afirmă documentul în 35 de puncte, în care Ucraina nu este citată niciodată.

Citește și: VIDEO Marina rusă, lovitură uriașă în Marea Neagră. O altă navă performantă, avariată de o explozie

În declaraţia finală, delegaţii mai afirmă că extremismul, radicalismul, terorismul şi toate celelalte forme de violenţă şi război, oricare ar fi scopurile lor, 'nu au nimic de a face cu religia adevărată şi trebuie respinse în cei mai fermi termeni cu putinţă'.

Declaraţia - semnată şi de mare imam al Al-Azhar, cea mai înaltă instituţie a islamului sunnit - mai 'susţine protejarea demnităţii şi drepturilor femeilor, ameliorarea statutului lor social ca membri egali ai familiei şi societăţii'.

Printre cei în jur de 80 de reprezentanţi religioşi aşe0zaţi în jurul unei imense mese rotunde în Palatul Independenţei din Nur-Sultan erau prezente doar şase femei.

Papa a chemat el însuşi la 'protejarea demnităţii' femeilor, cărora 'trebuie să li se încredinţeze roluri şi responsabilităţi mai importante'.

'Câte alegeri catastrofale ar fi putut fi evitate dacă femeile ar fi fost implicate în luarea deciziilor! Ne angajăm să lucrăm pentru ca ele să fie mai respectate, recunoscute şi implicate!', a îndemnat papa Francisc.

De la alegerea sa în 2013, papa Francisc a început să crească numărul de femei în posturi de responsabilitate în cadrul Curiei, 'guvernul' Vaticanului, dar niciuna nu a fost numită până acum în fruntea unui dicasteriu, echivalentul unui minister.

Joi dimineaţă, suveranul pontif a ţinut un discurs în Catedrala Maica Domnului a Ajutorului Perpetuu din Nur-Sultan, în aplauzele călduroase ale clerului local.

Papa Francisc urma să plece în cursul după-amiezii spre Roma, sosirea fiind prevăzută în jurul orei locale 20.30 (18.30 GMT), potrivit Agerpres.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te