VIDEO Parisul se confruntă cu un pericol greu de înţeles. Viceprimar: "Nimeni nu este în siguranţă!"

DE Florin Budescu | Actualizat: 30.09.2023 - 20:07
Parisul se confruntă cu un pericol - Foto: Wikipedia/Piotr Naskrecki/CC0
Parisul se confruntă cu un pericol - Foto: Wikipedia/Piotr Naskrecki/CC0

Parisul se confruntă cu un pericol greu de înţeles. Viceprimar: Guvernul francez s-a angajat să ia măsuri, în Oraşul Luminilor, pentru a asigura şi proteja populaţia, în urma semnalării unei creşteri a răspândirii ploşniţelor, în capitala Franţei.

SHARE

Ministrul francez al Tranzporturilor, Clement Beaune, a anunţat că urmează să organizeze o reuniune a operatorilor de transport, săptămâna viitoare.

Scopul este de a întreprinde noi acţiuni, în vederea asigurării şi protecţiei publicului, după semnalarea unei creşteri a numărului acestor insecte care sug sângele.

Parisul se confruntă cu un pericol greu de înţeles

El a făcut acest anunţ, după ce autorităţi şi sindicate din Paris au îndemnat Guvernul să acţioneze, în urma postării pe reţelele de socializare a unor înregitrări video, în care apar ploşniţe în transportul public, dar şi în alte locuri, de exemplu în cinematografe.

Viceprimarul Parisului, Emmanuel Gregoire, a evocat la postul LCI un fenomen răspândit. 

”Trebuie să înţelegem că, în realitate, nimeni nu este în siguranţă. Evident că există factori de risc. Putem lua ploşniţe de orinde şi le putem aduce acasă”, a declarat el.

Citeşte şi: Caz revoltător în secția de pediatrie a unui mare spital din România. Ploșnițe și gândaci în saltele

În urmă cu trei ani, guvernul francez a lansat o campanie împotriva ploşniţelor, prinr-un site şi o linie telefonică de informare, în timp ce numărul acestor insecte creştea. Gregoire estimează că, în pofida acestui plan, ”3,6 milioane de oameni vin la Paris în fiecare zi, iar ploşniţele nu se opresc la intrarea în oraş”.

O expertă de la ANSES, organismul însărcinat cu sănătatea publică, avertizează că această problemă este ”un fenomen emergent în Franţa, aproape peste tot”, conform News.ro. ”Este cauzat în principal de deplasarea oamenilor, de populaţiile care călătoresc. de faptul că oamenii stau în cazare, pe termen scurt, şi aduc ploşniţe în valize şi bagaje”, declară Johanna Fite, de la ANSES.

Ea evocă o escaladare a numărului cazurilor, deoarece ploşniţele sunt tot mai rezistente la insecticide. ”Observăm tot mai multe populaţii de ploşniţe rezistente, aşadar, nu există un tratament-miracol pentru a scăpa de ele”, declară ea.

Citeşte şi: O femeie acuză că a fost mușcată de ploșnițe în patul hotelului. Inspectorii: I se pare

Însă viceprimarul Parisului a avertizat împotriva unei isterii cauzate de această problemă şi constată o ”creştere a numărului parizienilor care apelează la serviciul de informaţii al Primăriei, cu privire la ploşniţe”. ”Firme profesioniste care intervin în zone rezidenţiale ne spun că proporţia intervenţiilor împotriva ploşniţelor este atipică, în comparaţie cu cea normală, şi creşte rapid”, a declarat el.

Aceste informaţii intervin în contextul în care Parisul se pregăteşte să găzduiască Jocurile Olimpice din 2024, însă autorităţile declară că nu sunt îngrijorate. ”Nu reprezintă nici o ameninţare la adresa Jocurilor Olimpice”, subliniază Gregoire.

”Ploşniţele existau înainte şi vor exista după” Jocuri, a declarat el, subliniind că acest eveniment este o oportunitate ca toată lumea să coopereze, în lupta împotriva acestei probleme.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te