Partidul Popular European (PPE) sprijină aderarea deplină a României la spaţiul Schengen pentru că respectă toate criteriile, a declarat miercuri, la Bucureşti, preşedintele PPE Manfred Weber, care a recunoscut însă că Partidul Popular Austriac al cancelarului Karl Nehammer continuă să se opună.
Partidul Popular European cere intrarea României în Schengen. Austria refuză, cu prețul izolării
„Avem o provocare austriacă în faţa noastră”, a afirmat Weber.
La Congresul PPE care are loc miercuri și joi la București urmează să fie adoptat și manifestul electoral al Partidului Popular European, în care este cerută și aderarea deplină a României și Bulgariei la spațiul Schengen „cât mai curând posibil”.
În manifestul prezentat de PPE în prima zi a Congresului de la Bucureşti, care urmează să fie votat, se menționează:
„Avem nevoie de admiterea deplină în spațiul Schengen pentru Bulgaria și România, eliminând nu doar controalele aeriene și maritime, ci și controalele la frontierele terestre cât mai curând posibil.
Citește și: Lupta pentru Schengen să dă la București. Sunt șanse ca Austria să renunțe la veto contra României?
Trebuie să reparăm actualul spațiu Schengen disfuncțional, în special prin consolidarea în continuare a protecției frontierelor externe ale UE și prin prevenirea migrației ilegale către Europa, pentru a realiza un spațiu Schengen sigur și complet, fără controale la frontierele interne.
Instrumentalizarea migrației ilegale este o strategie de război hibrid care trebuie oprită și identificată ca o amenințare la adresa securității naționale și europene. Statele membre trebuie să aibă opțiunea de a suspenda temporar prelucrarea cererilor de azil în cazul migrației instrumentalizate. Nu vom permite nimănui să șantajeze Europa”.
Manfred Weber: „Avem o provocare austriacă în faţa noastră”
Cancelarul austriac Karl Nehammer și delegații partidului său, ÖVP, care participă la Congresul Partidului Popular European de la București, se vor opune însă manifestului electoral al PPE, scrie Kurier. Energia nucleară și extinderea Schengen sunt „liniile roșii” pentru Partidul Popular Austriac (ÖVP), notează publicația austriacă.
„Linia roșie” a cancelarului Austriei. Partidul său se va opune, la Congresul PPE de la București, manifestului electoral în care va fi cerută aderarea deplină la Schengen a României și Bulgariei.
Citește și: Negocieri la Bucureşti, pentru intrarea României în Schengen. Care este miza
Întrebat cum comentează că ÖVP se împotriveşte manifestului PPE, preşedintele Partidului Popular European, Manfred Weber, a răspuns că există „opinii diferite asupra unora dintre chestiuni şi este absolut democratic să le exprimăm”.
Manfred Weber la Congresul PPE de la București - Foto: INQUAM Photos
„Un lucru vreau să-l transmit cu claritate: PPE sprijină extinderea deplină a spaţiului Schengen, astfel că România şi Bulgaria ar trebui să adere imediat la zona Schengen, respectă toate criteriile”, a subliniat Manfred Weber în conferința de presă susţinută la începerea Congresului PPE, alături de preşedintele PNL, Nicolae Ciucă.
Austria, de neclintit
Presa austriacă, consultată de Newsweek România, nu ne dădea azi dimineață mari speranțe. Ea anunța că Austria nu va renunța sub nicio formă la veto-ul care ține departe de Schengen România și Bulgaria.
Cancelarului Nehammer va respinge includerea deplină a României și Bulgariei în spațiul Schengen, potrivit publicației kurier.at.
"Sistemul Schengen este stricat. Trebuie să reparăm sistemul și nu să îl glosăm", a declarat Stocker, purtător de cuvânt al partidului, într-un comunicat de presă.
Cancelarul Austriei, Karl Nehammer - Foto: Profimedia Images
Într-o notă pozitivă, el a subliniat că unele dintre cererile ÖVP, de exemplu cele legate de lupta împotriva migrației ilegale și finanțarea acestora, au fost incluse în conceptul de țară terță sigură. Pe larg în articolul de AICI.
Nehammer a anunțat că nu va vota un proiect sau program politic în care să se stipuleze că România va adera la Schengen.
Austriecii riscă izolarea
Guvernul de la Viena a riscat mult prin blocada Schengen impusă României și Bulgariei. Mai ales în cele două țări care au avut de suferit. Înainte de vot, Comisia Europeană se pronunțase deja în favoarea aderării la Schengen.
Recent, o rezoluție în Parlamentul European a arătat, de asemenea, cât de singur este guvernul federal negru-verde de la Viena în această chestiune.
526 de eurodeputați au votat în favoarea și doar 57 împotriva aderării cât mai curând posibil a Bulgariei și României la spațiul Schengen.
Citește și: Schimbări în Schengen. Controalele la frontieră, prelungite cu un an. Care este motivul
Aceasta este una dintre "cele mai tangibile realizări ale integrării europene", potrivit votului. A fost inacceptabil ca cetățenii să fie discriminați cu timpi de așteptare uneori de zile, pierderi economice și gaze de eșapament inutile la frontieră.
Spre deosebire de Țările de Jos, Austria este menționată de două ori în rezoluție. Argumentul invocat de Viena - că este preocupată de combaterea migrației ilegale - nu face parte din criteriile clar definite pentru aderarea la Schengen, potrivit taz.de.
Chiar și președintele federal austriac, Alexander Van der Bellen, a regretat decizia guvernului său independent în decembrie. Austria se afla într-o "situație dificilă" din cauza numărului mare de solicitanți de azil.
Dar: "Din păcate, trebuie să recunosc că nu văd legătura dintre această problemă și aderarea României și Bulgariei la Schengen".