Pedeapsa, mai mică decât cea de 30 de ani cerută de procurori, a venit după ce Chauvin a rupt tăcerea după mai mult de un an în instanţă pentru a transmite condoleanţe familiei lui Floyd şi a spus că speră că mai multe informaţii care vor ieşi la suprafaţă le vor da membrilor familiei “ceva linişte sufletească”.
Dacă va avea o bună purtare în închisoare, Chauvin, în vârstă de 45 de ani, ar putea fi eliberat condiţionat după ispăşirea a două treimi din pedeapsă, adică în aproximativ 15 ani.
Citește și: Neo-naziștii au vandalizat o statuie a lui George Floyd la New York
Judecătorul Peter Cahill şi-a justificat decizia de condamnare a lui Chauvin la 22 de ani şi jumătate de închisoare prin faptul că bărbatul, care era poliţist la momentul faptelor, a abuzat de poziţia sa de autoritate şi a dat dovadă de cruzime.
Chauvin a fost dus imediat înapoi la închisoare. La fel ca la verdictul din aprilie, el a arătat puţină emoţie în momentul pronunţării sentitnţei. Ochii i s-au mişcat rapid privind sala, în timp ce chipul îi era acoperit de mască.
Citește și: George Floyd le-a repetat de 20 de ori polițiștilor că nu poate respira
La 21 aprilie, Derek Chauvin a fost găsit vinovat pentru toate capetele de acuzare pentru uciderea lui Floyd.
George Floyd a murit la 25 mai 2020, la Minneapolis, după ce a fost ţinut la pământ timp de nouă minute, cu mâinile încătuşate la spate, de către Derek Chauvin, care şi-a ţinut genunchiul pe gâtul său, în pofida faptul că i-a spus în mai multe rânduri că nu poate respira. Scena a fost filmată de către trecători şi a fost postată pe reţele de socializare. Uciderea lui Floyd a dus la proteste masive în SUA şi a emoţionat întreaga lume.