Într-un interviu acordat în weekend, Steinmeier a dat de înţeles că Germania are o obligaţie istorică de a realiza acest gazoduct cu Rusia, amintind de invazia germană în Uniunea Sovietică în al Doilea Război Mondial.
Premierul polonez a reacţionat într-o postare pe Facebook în care s-a arătat bucuros că Steinmeier admite că consecinţele celui de-al Doilea Război Mondial pot avea un impact asupra deciziilor politice şi economice din prezent.
''Polonia nu a primit niciodată despăgubiri - în pofida distrugerilor teribile provocate de Germania nazistă. Şase milioane de polonezi au fost ucişi. Mii de oraşe şi sate au fost rase de pe faţa pământului, inclusiv capitala Poloniei, Varşovia'', a adăugat Morawiecki în postarea sa, alături de o fotografie cu capitala poloneză distrusă.
Totuşi, construcţia Nord Stream 2 nu este o formă de despăgubire, însă ea va dăuna solidarităţii europene, crede şeful guvernului de la Varşovia. ''Construcţia unor punţi între Europa şi Rusia nu se poate face peste capul Europei Centrale şi de Est'', a mai scris premierul polonez în mesajul său.
Comentariile lui Steinmeier din acel interviu au provocat indignare şi în Ucraina, ţara prin care tranzitează cea mai mare parte a gazului rusesc livrat Vestului Europei, dar după finalizarea Nord Stream 2 această conductă va prelua din gazul care în prezent trece prin Ucraina.
Partidul conservator Lege şi Justiţie (PiS), care guvernează Polonia, a readus de mai multe ori în discuţie în ultimii ani problema despăgubirilor de război. Dar guvernul de la Berlin a respins toate aceste solicitări, afirmând că această problemă a fost închisă în urma acordului ''Doi Plus Patru' - cele două Germanii RDG şi RFG, plus Statele Unite, Uniunea Sovietică, Marea Britanie şi Franţa - încheiat în anul 1990 pentru reunificarea Germaniei, potrivit Agerpres.