Conferința de la Ialta din februarie 1945 a stabilit organizarea Europei în contextul anticipatei înfrângeri a Germaniei naziste după Al Doilea Război Mondial. Dar situația României a fost tranșată înainte de Ialta, în octombrie 1944, la întâlnirea Churchill-Stalin de la Moscova.
Donald Trump și Vladimir Putin repetă istoria? Președintele SUA susține că va pune capăt războiului din Ucraina, vorbind inclusiv de o întâlnire cu liderul de la Kremlin, cel mai probabil în Arabia Saudită. Chiar dacă se va ajunge la o înțelegere, istoria ne oferă alte lecții.
Cine a fost cea mai cunoscută spioană din România? A inspirat personajul Moneypenny din cunoscuta serie de filme cu James Bond, faimosul Agent 007, și a fost decorată atât de Marea Britanie, cât și de Franța pentru realizările sale.
A fost regăsită coroana unui rege medieval din estul Europei. Aceasta, alături de alte artefacte regale funerare au fost redescoperite, după aproape un secol, ele dispărând la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial, după doar câțiva ani de la descoperirea lor inițială.
Care a fost cea mai sângeroasă bătălie din istorie? Din păcate, povestea omenirii este, în bună parte, și una a conflictelor militare soldate cu nenumărate victime. Iar unele dintre aceste lupte au fost adevărate abatoare de vieți, inclusiv pentru români.