Portret: germanii nu au încredere în competența Ursulei von der Leyen

DE Alexandru Pop | Actualizat: 03.07.2019 - 11:03
Ursula von der Leyen    Foto: Guliver / Getty Images
Ursula von der Leyen Foto: Guliver / Getty Images

Ursula von der Leyen, nominalizată la preşedinţia Comisiei Europene, soseşte la Bruxelles cu un bilanţ controversat la Ministerul german al Apărării, dar puternică printr-o imagine a unei europene convingătoare şi poliglote, scrie AFP, citată de Agerpres.

SHARE

Susţinută de preşedintele francez Emmanuel Macron, cu care ea a arătat o bună înţelegere la Salonul internaţional aeronautic din Bourget, în luna iunie, această francofilă este apreciată de Paris, în principal datorită unei bune cooperări pe probleme de apărare franco-germană, punctează agenția de presă.

În fruntea armatei germane de aproape şase ani, această femeie energică în vârstă de 60 de ani a fost cândva considerată ca succesorul desemnat al cancelarului Angela Merkel, care a numit-o ministru în fiecare din cele patru guverne ale sale (2005-2019).

O serie de scandaluri, cu toate acestea, au afectat armata germană şi ministerul său de atunci: materiale depăşite, investiţii insuficiente, experţi plătiţi în plus, o creştere a extremei drepte.

Potrivit unui sondaj recent al cotidianului Bild, von der Leyen este considerată drept unul dintre cele doi miniştri cel mai puţin competenţi din guvernul Merkel.

„În pofida acestei imagini afectate, Ursula von der Leyen merge la Bruxelles, oraşul în care s-a născut şi a trăit până în adolescenţă, cu un avantaj important: încrederea Parisului şi a Berlinului, într-un moment în care Macron şi Merkel păreau că nu sunt de acord cu nimic”, concluzionează AFP.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te