Percheziţiile, care au avut loc joi, au declanşat a doua zi manifestaţii la Sofia cu mii de participanţi, care reproşează justiţiei că atacă anturajul şefului statului în loc să se ocupe de oligarhie.
Sâmbătă, pe unele dintre marile bulevarde din capitala Sofia circulaţia era în continuare blocată din cauza unor baraje rutiere.
„Caracterul mafiot al guvernului a împins bulgari de toate vârstele şi de diverse tendinţe politice să ceară respectarea legii”, a declarat preşedintele Rumen Radev, apropiat de socialişti, într-un apel către naţiune transmis la televiziune.
„Singura soluţie este demisia guvernului şi a procurorului general”, care exercită un „şantaj” şi „încalcă prezumţia de nevinovăţie”, a adăugat şeful statului, extrem de critic la adresa premierului, pe care îl consideră a fi prea apropiat de oligarhi.
„S-a format un consens naţional anti-mafia. Europa nu are dreptul să îşi întoarcă privirea de la Bulgaria. Uniunea Europeană are nevoie de o Bulgaria democrată”, a spus Radev.
Doi consilieri ai preşedintelui au fost arestaţi joi la domiciliul lor, iar birourile preşedinţiei au fost percheziţionate. Unul dintre consilieri este inculpat pentru „trafic de influenţă” pentru că ar fi servit ca intermediar între un om de afaceri controversat şi preşedinte, iar celălalt, pentru că şi-ar fi însuşit documente ale serviciilor de informaţii.
Percheziţiile sunt interpretate de opoziţie ca o declaraţie de război împotriva preşedintelui.
Manifestaţii spontane împotriva lui Borisov au avut loc vineri seară la Sofia. Conform guvernului şi mass-media, au avut loc 18 reţineri, iar patru membri ai forţelor de ordine şi doi protestatari au fost răniţi.
Pe litoralul Mării Negre, sute de persoane au invadat sâmbătă o plajă interzisă pentru public şi rezervată unui responsabil politic care îl susţine pe Borisov, pentru a denunţa o presupusă corupţie şi betonarea litoralului.