Spania, afectată și ea de coronavirus, a anulat toate zborurile către Italia. Iar Austria a anunțat că-i va întoarce de la graniță pe toți cei care nu au o adeverință că nu sunt infectați.
„Carantina pare că nu se mai sfârșește, pare fără sfârșit și nimeni nu știe cât va dura de fapt. Așa că, situația este următoarea: lucrurile nu merg spre bine, pentru că foarte mulți oameni mor și peste toate acestea singurul antidot este prevenția. Doar noi, oamenii, putem schimba ceva. Simțul nostru civic este singurul care ne poate salva”, susține Marzio Toniolo, învățător.
Guvernatorii din Lombardia și Veneto, cele mai afectate regiuni, cred că trebuie impuse restricții încă și mai dure: să se închidă totul, pentru 15 zile, în afara serviciilor esențiale.
Attilio Fontana, guvernatorul Lombardiei: „Nu vom mai putea rezista mult. Avem nevoie să se producă o inversare a tendinței. Trebuie ca oamenii să oprească infecția. Acolo unde a fost instituită zona roșie, unde s-a creat o izolare socială intensă, rezultatele au fost pozitive. La Codogno și în restul zonelor roșii, contagiunea a încetinit și azi e mult mai mică decât în restul Lombardiei”.
Luca Zaia, guvernatorul: „Decât să prelungim luni întregi agonia, cred că este mai bine să închidem tot. Așa blocăm definitiv transmiterea. Cu cât încetinim rata de infecție, cu atât dăm mai mult timp unităților noastre sanitare”.
De la izbucnirea epidemiei de coronavirus, în Italia au murit 631 de oameni. Numărul total al îmbolnăvirilor a depășit 10.100.