Un reprezentant în ascensiune al extremei drepte, el s-a impus fără surprindere în acest stat în faţa fostului guvernator Charlie Crist, un fost republican, potrivit ABC şi CNN.
Democratul Maxwell Frost, în vârsta de 25 de ani, a devenit primul membru al "Generaţiei Z" care intră în Congresul SUA, câştigând un loc în Camera Reprezentanţilor din Florida, potrivit mass-media americane.
"S-a scris Istoria pentru Florida, 'Generaţia Z' şi pentru toţi cei care cred într-un viitor mai bun", a scris el pe Twitter.
"Este nevoie de această reprezentare în Congres, pentru a avea o guvernare care să arate ca ţara şi să ştie prin ce trece", a declarat Maxwell Frost în octombrie.
Provenit din "Generaţia Z" - cea a adolescenţilor şi tinerilor de astăzi - el revendică o poziţie politică de stânga. Maxwell Frost transmite mesaje de justiţie socială sau de luptă împotriva schimbărilor climatice şi intenţionează să folosească mandatul pentru a combate violenţa cu arme de foc. Tânărul a intrat în politică la vârsta de 15 ani, îngrozit ca mulţi dintre compatrioţii săi de un atac armat comis la şcoala primară Sandy Hook, în Connecticut, în 2012. Ulterior el a devenit unul dintre reprezentanţii naţionali ai organizaţiei March for Our Lives, o mişcare fondată după un atac armat într-un liceu din Florida.
În New Hampshire, o alta republicană în vârsta de 25 de ani, Karoline Leavitt, a candidat de asemenea pentru un loc în Camera Reprezentanţilor. Apropiaţi ca vârstă, cei doi candidaţi nu s-ar putea separa din punct de vedere politic. Militantă pro-Trump, tânăra susţine o scădere a taxelor şi controale mai stricte la frontiere.
Maura Healey a devenit prima guvernatoare declarată în mod deschis lesbiană aleasă în Statele Unite, în statul Massachusetts, potrivit presei americane.
Democrata în vârsta de 51 de ani, l-a învins pe republicanul Geoff Diehl, potrivit Fox News şi NBC în acest stat din nord-estul ţării, care era condus de un republican.
Fosta purtătoare de cuvânt a lui Donald Trump la Casa Albă, Sarah Huckabee Sanders, a fost aleasă guvernator al statului republican Arkansas, potrivit proiecţiilor presei americane.
Ea a câştigat în faţa democratului Chris Jones în acest stat, unde tatăl ei, Mike Huckabee, o figură a politicii americane, a fost guvernator din 1996 până în 2007.
În timpul campaniei ei, Sarah Sanders, în vârsta de 40 de ani, l-a criticat pe preşedintele Joe Biden şi politicile sale "de stângă radicală", invocând "inflaţia galopantă", "graniţele deschise" şi "criminalitatea în creştere". Ea a spus ca este pregătită "să se alăture unei coaliţii de guvernatori conservatori puternici care ne apără libertatea".
Americanii au început să voteze marţi pentru alegerile organizate la doi ani de la scrutinul prezidenţial, numite şi alegeri de la jumătatea mandatului - 'midterms', care ar putea să le ofere republicanilor o majoritate în Camera Reprezentanţilor, să limiteze puterile preşedintelui Joe Biden pentru următorii doi ani şi să îi deschidă calea lui Donald Trump pentru a reveni la Casa Albă, scrie Agerpres.
Democrata Becca Balint va intra în istorie ca prima femeie aleasă în Congres din partea statului Vermont, învingându-l pe candidatul republican Liam Madden pentru un loc în Camera Reprezentanţilor. Vermont era ultimul stat din ţară care nu alesese până acum o femeie în Congres. Odată cu victoria sa, Becca Balint va deveni şi prima persoană LGBTQ aleasă în Congres din acest stat.
Două femei din Congres care s-au remarcat pentru poziţiile lor extreme chiar şi în cadrul propriilor partide au fost realese în Camera Reprezentanţilor: Alexandria Ocasio-Cortez în New York, pentru democraţi, şi republicana Marjorie Taylor Greene în Georgia, potrivit proiecţiilor Associated Press.
Reprezentantul republican Markwayne Mullin din Oklahoma va câştiga alegerile speciale pentru Senatul SUA, proiectează CNN, devenind astfel primul american nativ care reprezintă Oklahoma în această cameră în aproape un secol. Primul american nativ care reprezintă Oklahoma în Senat, Mullin o va învinge pe candidata democrată Kendra Horn, o fostă membră a Congresului, în cursa pentru locul senatorului republican Jim Inhofe, care va demisiona în ianuarie.
Marco Rubio revine în glorie
Alegătorii din Florida îl vor realege pe senatorul republican Marco Rubio pentru un al treilea mandat, în ciuda faptului că a avut o campanie destul de discretă şi a beneficiat de mai puţine fonduri, în timp ce contracandidata sa democrată, Val Demings, o femeie de culoare, fostă şefă a poliţiei din Ohio, părea să aibă mai multe atuuri.
În condiţiile în care statul s-a îndreptat în ultimii ani spre dreapta, Rubio s-a arătat apropiat de ideile fostului preşedinte Donald Trump, rivalul său de odinioară.
Victoria lui Rubio vine la şase ani după campania sa prezidenţială eşuată, care l-a adus într-un con de umbră. Acum, în calitate de senator senior al Floridei, el va redeveni probabil una dintre cele mai influente voci ale Partidului Republican în materie de politică externă, într-o perioadă de tensiuni crescânde în întreaga lume din cauza invaziei Rusiei în Ucraina, a ascensiunii Chinei ca putere mondială şi a consecinţelor economice aduse de inflaţia generalizată, comentează CNN.
Fiu al unor imigranţi cubanezi, Rubio a fost ales pentru prima dată în Senatul SUA în 2010, într-o cursă în trei împotriva democratului Kendrick Meek şi a guvernatorului de atunci Charlie Crist, care a candidat ca independent. Rubio a câştigat un nou mandat în 2016 în faţa democratului Patrick Murphy.