Protest de amploare la cel mai mare producător de mașini din Europa. 3 fabrici ar putea fi închise

DE Vlad Alexandru | Actualizat: 02.12.2024 - 11:00
Protest de amploare la cel mai mare producător de mașini din Europa. 3 fabrici ar putea fi închise - Foto: Freepik.com (rol ilustrativ)
Protest de amploare la cel mai mare producător de mașini din Europa. 3 fabrici ar putea fi închise - Foto: Freepik.com (rol ilustrativ)

Este protest de amploare la cel mai mare producător de mașini din Europa. Cel puțin 3 fabrici ar putea fi închise în Germania. Oamenii se tem pentru locurile lor de muncă.

SHARE

Este protest de amploare la cel mai mare producător de mașini din Europa. Cel puțin 3 fabrici ar putea fi închise în Germania. Oamenii se tem pentru locurile lor de muncă.

Protest de amploare la cel mai mare producător de mașini din Europa. 3 fabrici ar putea fi închise

Angajaţii Volkswagen vor fi luni în grevă de avertisment la fabricile din Germania, a informat sindicatul IG Metall, prima mişcare de protest pe scară largă din 2018, transmit DPA şi Reuters.

Grevele reprezintă o escaladare suplimentară a disputei dintre conducerea celui mai mare producător european şi angajaţii săi privind concedierile în masă, reducerile de salarii şi posibile închideri de fabrici în Germania, măsuri drastice pe care compania spune că nu le poate exclude, pe fondul concurenţei din China şi a reducerii cererii de maşini.

Reprezentanţii angajaţilor VW au votat în 22 noiembrie pentru greve limitate la uzinele din Germania, de la începutul acestei luni, după ce discuţiile privind salariile şi închiderile de fabrici au eşuat.

"Dacă va fi necesar, va fi cea mai dură bătălie colectivă înregistrată vreodată la Volkswagen", a afirmat Thorsten Groeger, care conduce negocierile din partea sindicatului IG Metall.

Conducerea companiei a anunţat că va continua să se bazeze pe un dialog constructive pentru a găsi o soluţie sustenabilă.

Grevele de avertisment în Germania durează de obicei câteva ore.

Următoarea întâlnire între conducerea şi angajaţii grupului german este programată în 9 decembrie.

"Vrem să minimizăm cât mai mult posibil impactul acţiunilor de protest asupra clienţilor, partenerilor şi fabricilor noastre. De aceea firma a luat deja măsuri specifice pentru a asigura livrările de urgenţă", a declarat un purtător de cuvânt al VW.

Conform consiliului angajaţilor Volkswagen, cel puţin trei fabrici din Germania ar putea fi închise şi zeci de mii de angajaţi concediaţi.

Conducerea Volkswagen a cerut o reducere de 10% a salariilor angajaţilor VW AG din Germania, argumentând că trebuie să reducă costurile şi să majoreze profitul pentru a-şi păstra cota de piaţă, în condiţiile în care VW, ca şi alţi giganţi industriali germani, este afectat de costurile ridicate şi concurenţa din China.

Portofoliul grupului Volkswagen este format din 12 mărci, printre care automobilele VW, Audi, Porsche, Skoda, Lamborghini, Seat, Bentley, dar şi camioanele MAN şi Scania.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te